Lucrările de asfaltare a parcărilor din cartierul craiovean 1 Mai, începute în primăvară, vor fi finalizate până la urmă în această iarnă. Autoritățile locale dau asigurări că lucrările vor fi reluate zilele viitoare și că vremea va permite constructorilor să asfalteze toate parcările din cartier abandonate în luna iunie. În una dintre acestea s-a turnat deja un strat de asfalt.
După o jumătate de an în care au fost lăsate de izbeliște, parcările din cartierul craiovean 1 Mai – zona cuprinsă între strada Popoveni și strada Dr. Ion Cantacuzino le-a venit, în sfârșit, rândul la asfaltare. Vremea pare să țină în continuare cu constructorii, care au astfel șansa să încheie în pragul Sărbătorilor de Iarnă ceea ce nu au reușit în primăvară. Reamintim faptul că, la începutul anului, în cartierul 1 Mai au fost asfaltate străzile Constantin Angelescu, Ion Augustin, Victor Gomoiu și Ștefan Berceanu, dar când s-a intrat în parcările dintre blocuri lucrările nu au mai continuat. Angajații firmei Delta ACM, cea care se ocupă de repararea străzilor din Craiova, au abandonat subit șantierele deschise, după ce au apucat să refacă trotuarele și să toarne, pe ici, pe colo ceva asfalt.
În unele parcări, cum sunt cele de la blocurile I 33 – I36, au rămas zone cu un singur strat de asfalt, în altele asfaltul se îmbină cu pietrișul și betonul (zona blocurilor I 20 – I 30), în timp ce la altele au fost reabilitate doar trotuarele (parcările de la blocurile V 17 – V 20, V 9 – V 11). Chiar și aleile de acces în parcări au fost lăsate de izbeliște, traversarea lor fiind o adevărată aventură off-road pentru șoferi. Muncitorii au luat atunci o pauză de două luni (iunie și iulie), după care au fost adunați cu toții în centrul orașului pentru a finaliza la timp asfaltarea străzii A.I. Cuza (până la începerea anului școlar). Numai că, ulterior, nu s-a mai întors nimeni în parcările din 1 Mai pentru a finaliza asfaltarea lor.
Săptămâna viitoare se va lucra în plin
Degeaba și-au declarat nemulțumirea craiovenii care locuiesc în această zonă, că firma și-a văzut de alte lucrări, mai puțin de cele care ar fi trebuit finalizate la începutul verii. Zilele trecute, constructorii ar fi primit însă misiunea de a termina toate lucrările, reprezentanții municipalității susținând că, în scurt timp, în cartierul 1 Mai se va lucra din plin la asfaltarea parcărilor cu pricina. Chiar s-a turnat un strat de asfalt în parcarea cu intrare dinspre strada Constantin Severeanu și s-a lucrat puțin și în parcarea vecină, dar aria de lucru este mult mai mare (cel puțin opt parcări sunt încă în stadiul de șantier). „S-a intrat în câteva parcări din cartierul 1 Mai, una a fost asfaltată deja, dar se așteaptă după un finisor pentru ca lucrările să continue într-un ritm optim. Cel mai probabil săptămâna viitoare se va lucra în plin, pentru că încă mai permite vremea, și vor fi asfaltate toate parcările din această zonă, mai puțin cea de lângă Școala nr. 36, acel teren din preajma platformei de gunoi, care este privat și nu se poate interveni“, a precizat un reprezentant al Primăriei Craiova.
În paralel, continuă lucrările pe strada Siretului, din cartierul Lascăr Catargiu, drumul de 1,1 kilometri care a intrat în reabilitare săptămâna trecută. Aici ar fi gata partea de trotuare și borduri, urmând ca zilele viitoare să se troarne și straturile de asfalt. De asfalt se pare că nu va avea însă parte o parcare de pe bulevardul Dacia, zona gară. Un cititor GdS ne-a semnalat modul în care arată această pacare de pământ, plină de gropi și bălți, dar cu un rest de asfalt aruncat în mijloc. „Cam așa arată o parcare amenajată în zona poștei de la gară. Poate află și primăria și ne ajută să populăm cu pești bălțile care se formează. Se mai amenajează parcarea sau roaba de asfalt aruncată aici a fost suficientă?“, este sesizarea primită de la cititor. Zona respectivă se pare că nu ar mai intra în acest an în planurile primăriei privind reparațiile de străzi, alei și parcări.