14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDirectorii de școli și grădinițe, puși să evalueze starea clădirilor

Directorii de școli și grădinițe, puși să evalueze starea clădirilor

Școlile din Craiova au expertize tehnice vechi sau nu au trecut niciodată printr-o expertiză

Managerii de licee, școli și grădinițe trebuie să descrie starea tehnică a clădirilor și să menționeze dacă este nevoie de lucrări de reabilitare sau chiar de construcția unor noi clădiri care să le înlocuiască pe cele vechi. Cererea a venit din partea Inspectoratului Școlar Județean Dolj, iar evaluarea clădirilor este făcută în bună parte pe baza observațiilor externe pe care le pot face managerii, pentru că multe școli și grădinițe nu au expertiză tehnică.

Unitățile școlare de stat din Craiova și județ în care își desfășoară activitatea elevii și cadrele didactice sunt centralizate din punct de vedere al stării tehnice. Managerii sunt puși să spună cât de degradate sunt construcțiile, dacă au nevoie de investiții pentru a îmbunătăți condițiile de învățământ și dacă au nevoie de noi imobile care să le înlocuiască pe cele vechi. În această indexare nu intră clădirile clasificate în categoria monumentelor istorice și arhitecturale. Descrierea stării tehnice impune și descrierea observațiilor din expertiza tehnică a construcțiilor, expertiză pe care, în mare parte, școlile și grădinițele nu au realizat-o, indiferent de vechime. Sunt unități școlare mai vechi de 60 sau chiar 100 de ani care nu au expertiză tehnică. Managerii spun că nu li s-a cerut niciodată să realizeze o astfel de expertiză. „Liceul de Arte din Craiova are o vechime de peste 60 de ani, dar nu are expertiză tehnică. Unitatea școlară nu este degradată, din ceea ce se observă. Singura problemă este că e situată pe un mal al Jiului, într-o zonă nisipoasă, în care construcțiile se lasă câțiva milimetri anual. Din acest motiv, liceul nu poate fi mansardat, deși ar mai fi nevoie de construirea de noi spații. Și nu este numai problema acestui liceu, este problema tuturor școlilor și construcțiilor din zona de insulă din cartierul 1 Mai“, a precizat Lucia Croitoru, directorul Liceului de Arte „Marin Sorescu“ din Craiova.

Managerii fac evaluarea necesarului de investiții

Managerul Liceului CFR Craiova spune că prioritară este renovarea cantinei și a sălii de sport, aflate într-o clădire veche de peste 100 de ani

Cererea Inspectoratului Școlar Județean Dolj le-a dat speranțe directorilor de școli că pot rezolva problemele pe care știu că le au unitățile pe care le conduc. „La Liceul CFR, nu toate clădirile sunt monument istoric și arhitectural. Avem clădiri pe care le putem încadra în programul care va urma. Vreau să reabilitez sala de sport și cantina cu spațiul de servire. Toate se află într-o clădire care are o vechime de peste 100 de ani. Respectiva construcție a fost consolidată după cutremurul din 1977, dar are nevoie de lucrări de renovare, de îmbunătățire a condițiilor. Să se schimbe gresia, faianța, să se refacă tencuiala. De asemenea, am vrea să se modernizeze și căminul, care este situat într-o clădire ceva mai nouă, cu vechime de aproximativ 50 de ani, și unde avem anual 100 de copii cazați. Sunt și spațiile administrative. Trebuie mulți bani investiți pentru a le reface. Sperăm ca prin acest program să prindem măcar o parte din ele“, a apus Cristian Pătrașcu, managerul Liceului de Transporturi Căi Ferate Craiova. La această unitate școlară s-a făcut o expertiză tehnică la una dintre clădiri, dar managerul spune că aceasta trebuie actualizată. „Avem o expertiză tehnică la clădirea cu sala de sport, dar nu mai e valabilă. Este făcută în urmă cu cinci ani și ar trebui actualizată. Clădirea are nevoie de modernizare“, a mai spus managerul.

Grădinița din curtea școlii ar trebui demolată

Grădinița din curtea Școlii Gimnaziale „Traian“ ar trebui demolată și construită altă clădire, spune managerul

La Școala Gimnazială „Traian“ din Craiova, doar unul din corpurile de clădire are expertiză tehnică. „Am făcut expertiză la corpul de clădire la care s-a făcut mansardarea. În rest, nu sunt expertize făcute, însă clădirile au nevoie de reabilitări pentru că au fundația din cărămidă și toate sunt vechi din 1870. Inclusiv clădirea mansardată are nevoie de lucrări la fundație. A intrat și mucegaiul“, a precizat Maria Dașu, managerul Școlii Gimnaziale „Traian“. Și aceasta nu este singura cerere de la unitatea școlară. În curte există și o grădiniță care are subsolul cuprins de mucegai. „Acea grădiniță ar trebuie dată jos și construită alta. Am făcut și anii anteriori solicitări, chiar și la Primăria Craiova, și vom relua demersurile. Odată ce vom construi o altă clădire, va crește și numărul de copii“, a mai spus managerul.

Vestiare pentru elevi într-o clădire ce poate fi renovată

Clădirile Liceului Energetic din Craiova sunt din perioada 1970-1978 și nu au expertiză tehnică, dar managerul spune că nu au probleme la structura de rezistență

La Liceul Energetic din Craiova nu există expertiză tehnică la clădiri, dar managerul spune că acele clădiri sunt în formă bună. Are speranța că, dacă se va demara un nou program de investiții, va putea să refacă o clădire veche a liceului, care a fost folosită în perioada comunismului drept crescătorie de porci. „Clădirile sunt din perioada 1970-1978 și nu necesită reparații. Sunt în stare foarte bună. Nu există expertiză tehnică, dar nu avem structura de rezistență afectată, mai puțin o clădire care era crescătorie de porci și nu este folosită de copii. Este scoasă din circuitul activităților, fiind în stare avansată de degradare. Am trecut-o cu solicitare de renovare, să se facă vestiare pentru terenul de sport“, a spus Ionuț Bistriceanu, directorul Liceului Energetic.
În ceea ce privește realizarea unei expertize tehnice pe viitor, managerul a spus că „imobilele școlilor sunt ale Primăriei Craiova și ei se ocupă de expertizare, noi doar le putem evalua cu ochiul liber“. Managerii școlilor nu știu însă când vor veni banii pentru necesarul din școli și nici ce program va fi. Tot ceea ce se știe este că Inspectoratul Școlar Județean Dolj a făcut solicitarea „în vederea demarării unui program care vizează strict reabilitarea siguranței în exploatarea clădirilor școlare și a îmbunătățirii condițiilor de învățământ, fie prin reabilitarea clădirilor școlare cu structura de rezistență afectată, fie, după caz, construirea unor clădiri noi în locul celor care prezintă un grad avansat de uzură“. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj au explicat că „solicitarea este realizată ca o notă de fundamentare în vederea derulării de programe și proiecte“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS