17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSummit Start-up Nation, organizat la Craiova

Summit Start-up Nation, organizat la Craiova

Peste 600 de noi afaceri vor apărea în perioada următoare în Oltenia, pentru că tot atâția antreprenori au semnat acordurile de finanțare, din totalul de 808 proiecte care au fost evaluate. Prin Programul Start-up Nation s-au putut accesa până la 200.000 de lei pe proiect, nerambursabili. Urmează perioada de implementare și plata sumelor promise de stat.

Săptămâna trecută a avut loc la Craiova Summit-ul Start-up Nation, organizat de Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului (AIMMAIPE) Craiova, eveniment la care au participat câteva sute de antreprenori care au aplicat prin acest program și nu numai, reprezentanți ai băncilor finanțatoare și ai Fondului Local de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Ministrul mediului de afaceri, comerțului și antreprenoriatului, Ilan Laufer, a ajuns la eveniment cu 75 de minute întârziere față de ora stabilită, invocând că a fost reținut de treburi urgente în minister și de traficul de pe ruta București-Craiova.
Directorul AIMMAIPE, Radu Ghinea, a precizat că din totalul aplicanților pe Oltenia la Programul Start-up Nation 634 au fost admiși la finanțare nerambursabilă, valoarea totală a proiectelor fiind de aproape 125 de milioane de lei, din care 40 de milioane de lei reprezintă doar alocările pe anul 2017. „Au fost trimise 593 de scrisori de clarificare, tocmai pentru a încerca să avem o rată de absorbție cât mai mare. Trei societăți au renunțat la finanțare și alte 18 firme au semnat pentru finanțare în afara bugetului, în sensul că au fost societăți care nu au mai venit să semneze acordurile de finanțare sau care au semnat deja, dar au renunțat, astfel că acei bani au fost redistribuiți următoarelor firme care s-au aflat pe listă“, a spus Radu Ghinea. Directorul AIMMAIPE Craiova a mai precizat că s-a înregistrat și o situație tragi-comică, unică pe regiune: „Am fost amenințați că vom fi dați în judecată de către un potențial beneficiar, care a invocat faptul că a fost programat să semneze acordul de finanțare într-o zi de vineri, 13, invocând că el vinerea nu iese din casă, ca să nu aibă ghinion. A pierdut finanțarea și a astfel a constatat, probabil, că ghinionul trece și prin pereți“.

Sfaturi de la oameni de afaceri cu experiență

Oameni de afaceri cu experiență le-au împărtășit din experiențele lor de business celor care au aplicat pe Programul Start-up Nation. Antreprenorul craiovean Horațiu Buzatu le-a explicat tinerilor afaceriști că în experiența lui de 25 de ani în economia privată nu a beneficiat niciodată de un credit de genul celor care se acordă prin Programul Start-up Nation, precizând că el nu critică programul, ci chiar este bine că apar astfel de stimuli pentru economia privată și că guvernul finanțează afacerile din mediul privat. Horațiu Buzatu a spus că mediul privat vrea de la autoritățile locale să nu mai fie așa de refractare la solicitările întreprinzătorilor privați (arătând că firma lui a fost nevoită să obțină în instanță autorizație de contruire a unei hale de producție, din cauză că Primăria Craiova tărăgăna eliberarea respectivei autorizații) și să renunțe la măsurile birocratice în ceea ce privește eliberarea de avize și alte documente necesare antreprenorilor. În lipsa ministrului mediului de afaceri, care a întârziat foarte mult la eveniment, Horațiu Buzatu a transmis totuși mesajul antreprenorilor privați către guvernanți, cu speranța că vocea sa va fi auzită unde trebuie: „Mediul de afaceri este privit ca un mediu corupt, unde se practică sclavagismul, iar această credință falsă îngreunează activitatea antreprenorilor. Guvernul să renunțe la mesajele care separă angajatorul de angajat! În ultima perioadă s-a creat o bulversare în societatea românească din cauza transferului de contribuții de la angajator la angajat“. Antreprenorul craiovean a mai spus că firmele private vor stabilitate pe toate planurile.
Buzatu a mai arătat că există o discondanță între ceea ce se școlarizează în universități și ceea ce se întâmplă, în mod real, în economie, referindu-se la faptul că școala românească nu mai produce specialiștii de care au nevoie firmele private. Rectorul Universității din Craiova, Cezar Spânu, a spus că există programe, cum ar fi „Forumul carierei“, prin care 150 de agenți economici au venit la universitate și au intrat în contact cu studenții care ar urma să facă practică la firmele private respective.

„Ori sunteți masochiști, ori sunteți adevărații eroi ai economiei?!“

Un alt antreprenor privat care s-a redresat abia după ce a avut patru falimente, Cristian Onețiu, le-a arătat tinerilor antreprenori cum a reușit, de 15 ani încoace, să se mențină pe linia de plutire în afaceri. „M-am uitat în sală și văd că nu sunteți chiar start-up, ci unii dintre voi ați mai avut afaceri. Așadar, mă întreb: ori sunteți masochiști, ori sunteți adevărații eroi ai economiei?! (…) Eu am greșit mult la început. Am avut patru falimente și abia după ce am învățat să îmi fac un plan de afaceri viabil am reușit. Nici atunci nu a fost ușor. Mi-au trebuit trei ani să reușesc și am sacrificat trei directori generali, dar acum am trei afaceri care merg bine“. Antreprenorul a prezentat un mesaj clar către mediul privat și anume acela că antreprenorii trebuie să-și unească forțele în România și să nu aștepte ajutoare de la stat.
La rândul lui, ministrul Ilan Laufer a spus, la Craiova, că prin Programul Start-up Nation au aplicat peste 19.000 de companii și că vor fi finanțate peste 8.700 de afaceri în toată țara. „Am semnat 8.700 de acorduri de finanțare și vor fi create 20.000 de locuri de muncă în toată țara, în special din rândul absolvenților, persoanelor defavorizate și șomerilor“, a spus Ilan Laufer.
Prin schema de minimis, prin Start-Up Nation, firmele aplicante puteau accesa maximum 200.000 de lei nerambursabili, dacă depuneau un plan de afaceri viabil.
Oamenii de afaceri cu experiență le-au transmis antreprenorilor prezenți la eveniment că greul afacerii lor de acum încolo începe, pentru că nu vor mai lupta să obțină puncte în proiect, ci va trebui să se concentreze pentru a face ceea ce au scris în acel proiect.
Beneficiarii Start-up Nation au avut mai multe întrebări punctuale pentru ministrul mediului de afaceri și pentru băncile finanțatoare, prezente la Summit-ul organizat la Craiova. La unele dintre acele întrebări, antreprenorii au primit răspunsuri satisfăcătoare, dar la altele ministrul nu a putut da lămuriri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS