10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljA dus la poliție o geantă în care erau peste 2.000 lei

A dus la poliție o geantă în care erau peste 2.000 lei

Femeia a fost felicitată pentru gestul său de șeful Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Craiova
Femeia a fost felicitată pentru gestul său de șeful Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Craiova

O craioveancă, de 44 de ani, a dus la poliție o geantă pe care a găsit-o pe o bancă, în care se aflau peste 2.000 de lei, precum și un telefon mobil și acte de identitate. Înaintea sa, un bărbat, de 50 de ani, angajat al Companiei de Apă Craiova, a predat la poliție o geantă în care se afla suma de 3.370 de lei, pe care o găsise pe strada Împăratul Traian din municipiu.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, în după-amiaza zilei de joi, în jurul orei 14.00, la sediul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Craiova s-a prezentat Leonora Teicu, de 44 ani, din municipiul Craiova, care a explicat că a găsit o geantă pe o bancă din apropierea unui centru comercial de lângă Gara Craiova. Încercând să afle identitatea persoanei care şi-a uitat sau pierdut bunul, femeia a deschis geanta respectivă şi a observat că, în interior, erau peste 2.000 de lei, un telefon mobil şi o carte de identitate aparţinând unei femei domiciliate în comuna doljeană Pleniţa. Pentru că nu a reuşit să ia legătura cu proprietara genţii, femeia a mers la sediul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi, care se află în apropierea Gării Craiova, unde a predat geanta găsită. Poliţiştii de la Transporturi au reuşit să ia legătura cu persoana care pierduse geanta, o femeie de 60 de ani, din comuna Pleniţa. Acesta s-a prezentat în scurt timp la sediul secţiei, iar în prezenţa ofiţerului de serviciu şi a şefului de post i-a fost restituită geanta uitată pe bancă. Pentru gestul său, craioveanca de 44 de ani a fost felicitată de șeful Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Craiova, comisarul-şef Laurenţiu Gulin, care i-a oferit femeii și o diplomă „în semn de recunoştinţă pentru promovarea valorilor morale şi pentru că a dat dovadă de spirit civic“, după cum au mai explicat oamenii legii.

Doljean cu spirit civic

Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, pe 6 noiembrie, un bărbat, de 50 de ani, angajat al Companiei de Apă Craiova, a făcut un gest asemănător. Este vorba de Cristian Ilie,din comuna Secui, care a predat la poliție o geantă în care se afla suma de 3.370 de lei, pe care o găsise pe strada Împăratul Traian din municipiu. Bărbatul s-a prezentat la Secția 3 Poliție și a explicat că a găsit pe stradă o sumă mare de bani.
„Acesta a declarat că, în aceeași zi, în jurul orei 12.45, în timp ce se deplasa pe strada Împăratul Traian din Craiova, a găsit o geantă de damă, culoare negru, în care a observat o sumă importantă de bani, precum și documente de identitate. Bărbatul a verificat zona pentru a identifica persoana care a pierdut geanta respectivă, însă nu a văzut pe nimeni, motiv pentru care s-a deplasat la sediul Secției 3 Poliție și le-a predat oamenilor legii geanta în care a fost găsită suma de 3.370 de lei și documente de identitate“, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.
În timp ce bărbatul le explica polițiștilor în ce zonă a găsit geanta, la Secția 3 a ajuns și femeia care o pierduse, o craioveancă de 60 de ani. Femeia și-a recuperat bunurile și a avut ocazia să-i mulțumească personal doljeanului care a ales să ducă la poliție banii găsiți. Suma de bani fusese strânsă de craioveancă în ultima perioadă de timp și urma să o trimită fiicei sale, care locuiește în străinătate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS