11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFetiță de zece ani, ucisă într-un accident

Fetiță de zece ani, ucisă într-un accident

În urma impactului dintre cele două autoturisme, o fetiță de zece ani a murit
În urma impactului dintre cele două autoturisme, o fetiță de zece ani a murit

O fetiță de zece ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite în urma a două accidente de circulație produse sâmbătă, pe șoselele din județul Dolj. Primul accident a avut loc în jurul orei 14.00, pe DJ 552, în apropierea comunei doljene Terpezița. După primele cercetări, polițiștii Serviciului Rutier Dolj au stabilit că Ganea Constantin, un craiovean de 52 de ani, care conducea un autoturism Dacia Logan către Craiova, a pierdut controlul direcției și a intrat pe contrasens, unde a fost lovit în plin de un Volkswagen, condus din sens opus de Alexandru Neagoe, de 66 de ani, tot din Craiova.
Pompierii doljeni au trimis la locul accidentului un echipaj de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Dolj a intervenit cu încă două ambulanțe. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru o fetiță de zece ani, pasageră în Dacia Logan, care a decedat pe loc în urma impactului violent. De asemenea, Constantin Ganea și soția acestuia, bunicii fetiței, au fost răniți grav și transportați la Spitalul de Urgență Craiova, unde au primit primele îngrijiri medicale.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj, ofițerii de la rutieră au întocmit un dosar penal și fac cercetări pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Al doilea accident s-a produs în jurul orei 21.45, în localitatea Bistreț, vinovat fiind un tânăr de 26 de ani care s-a urcat băut la volan, după cum susțin polițiștii doljeni. Este vorba de Mircea Coman, din comuna Grecești, care conducea un autoturism BMW pe DN 55A. „La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Băileşti care a constatat, din primele cercetări, faptul că un șofer de 26 de ani, din comuna Greceşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 55 A, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a vizibilităţii reduse (ceaţă densă) şi vitezei neadaptate la condiţiile de drum, a intrat în derapaj, a părăsit partea carosabilă și a lovit un gard“, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.
În urma accidentului a fost rănită ușor pasagera din autoturismul BMW, o tânără de 21 de ani, din Bistreț. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii doljeni au mai precizat că a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS