11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZiua națională a produselor agroalimentare românești, sărbătorită la Târgu Jiu

Ziua națională a produselor agroalimentare românești, sărbătorită la Târgu Jiu

Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti va fi găzduită de Târgu Jiu
Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti va fi găzduită de Târgu Jiu

Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești va fi sărbătorită marți, pentru prima dată, la Târgu Jiu. Este vorba despre o campanie de promovare a produselor autohtone, demarată la nivel național de Ministerul Agriculturii. Potrivit lui Dan Tănăsescu, directorul Direcției Agricole Gorj, pe 10 octombrie, de la ora 10.00, în Piața Centrală din municipiu vor fi amplasate mai multe standuri cu produse românești, de la legume și fructe proaspete, până la produse din carne și de panificație. Vor fi prezenți și câțiva producători de tomate din județ ce au reușit cu succes să acceseze programul dedicat cultivării de tomate în sere, dar și apicultori din județ.

Producători din tot judeţul

Ziua națională a produselor agroalimentare românești va fi marcată în toată țara pe 10 octombrie prin organizarea de programe și manifestări educative și de voluntariat în vederea promovării produselor agroalimentare româneşti și încurajarea consumului acestora. „Este un eveniment pe care îl organizăm în premieră în judeţul Gorj. Este o acţiune benefică pentru producătorii din judeţul Gorj. Aceştia au posibilitatea de a-şi prezenta produsele tradiţionale. Este vorba de legume, fructe, lactate, miere, dulceţuri, siropuri şi tot ce este autohton. Sunt produse foarte bune şi naturale şi extrem de căutate pe pieţele externe. Sunt de preferat altor produse similare, dar care poate nu sunt atât de naturale. Este necesară o relansare masivă a produselor agro-alimenare româneşti“, a spus Dan Tănăsescu, directorul Direcției Agricole Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS