14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljNouă sirieni și o călăuză din Bulgaria, prinși la Piscu Vechi

Nouă sirieni și o călăuză din Bulgaria, prinși la Piscu Vechi

Polițiștii de frontieră spun că cei nouă sirieni încercau să ajungă în Germania cu ajutorul unei călăuze bulgare
Polițiștii de frontieră spun că cei nouă sirieni încercau să ajungă în Germania cu ajutorul unei călăuze bulgare

Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Piscu Vechi au depistat, în noaptea de marți spre miercuri, nouă cetățeni sirieni care au fost ajutați de un bulgar să traverseze Dunărea, urmând să fie călăuziți în Germania.
Potrivit oamenilor legii, grupul de sirieni și călăuza lor au fost observați cu ajutorul autospecialei cu termoviziune în timp ce se deplasau dinspre Dunăre către digul de protecție.
O patrulă de polițiști de frontieră a mers în zonă, unde, după efectuarea somațiilor legale, a reținut nouă persoane cu vârstele cuprinse între 10 și 62 de ani (patru bărbați, patru femei și un minor), care nu vorbeau limba română și nu aveau documente de identitate asupra lor. Un bărbat din grup nu s-a supus somațiilor și a fugit către o zonă împădurită din apropiere, însă a fost prins câteva ore mai târziu cu ajutorul polițiștilor din Calafat. Este vorba de un cetățean bulgar de 40 de ani, care avea rolul de călăuză a grupului de sirieni.
Ulterior, sirienii au explicat că au plătit unui arab din Istanbul, Turcia, suma de 8.000 de dolari de persoană pentru a ajunge în Germania. Până la frontiera cu Bulgaria au ajuns cu un microbuz, iar de aici au fost preluați de două persoane care i-au trecut Dunărea cu o barcă cu motor. De pe malul românesc al Dunării, sirienii au fost preluați de bulgarul de 40 de ani, care urma să-i călăuzească mai departe, către frontiera de vest.
Oamenii legii au mai precizat că atât sirienii, cât și călăuza au fost predați Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor.
Un incident asemănător a avut loc pe 8 septembrie, când polițiștii de frontieră din Calafat au reținut 19 cetăţeni irakieni care fuseseră călăuziți în România de trei bulgari contra sumei de 19.000 de euro.
Irakienii și cei trei bulgari au fost observați circulând pe malul Dunării cu două autoturisme, însă când poliţiştii de frontieră au încercat să le oprească, șoferii au mărit viteza. Mașinile au fost urmărite și oprite cu ajutorul polițiștilor din Calafat, după care s-a stabilit că cei trei bulgari transportau 19 irakieni către frontiera de vest, urmând să ajungă într-un stat din spațiul Schengen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS