12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStrada Drumul Apelor din Craiova, acaparată de deşeuri

Strada Drumul Apelor din Craiova, acaparată de deşeuri

Gazeta de Sud a scris în nenumărate rânduri despre faptul că oraşul nostru este acaparat, în foarte multe zone, de gunoaie. Foarte mulţi craioveni nu conştientizează sau nu le pasă de răul pe care îl fac atunci când aruncă gunoaiele la întâmplare. În Craiova, însă, nici nu există prea multă implicare din partea autorităţilor pentru a-i face pe oameni să nu mai arunce resturile în locuri interzise. Una dintre zonele în care au apărut grămezi de gunoi şi moloz este strada Drumul Apelor. Chiar de la intersecţia acestei străzi cu strada Ion Ţuculescu, gunoiul împrăştiat pe lângă containere anunţă că încep problemele. Ieri, cele două containere de gunoi puse chiar la intrarea pe Drumul Apelor, înainte de calea ferată, erau goale, însă lângă ele era un morman foarte mare de resturi menajere. Pe următorul segment din stradă, lucrurile erau în ordine pentru că în acea zonă s-au construit foarte multe case. După ce se termină casele, zona în care există mult teren viran pare să fi fost transformată în groapă de gunoi. Peste tot, pe câmp, sunt resturi menajere, dar și moloz şi alte deșeuri rămase din construcţii. „Nu locuiesc în zonă, însă trec spre serviciu în fiecare zi pe aici. În loc să văd natura, văd gunoaie aruncate peste tot. Am observat că sunt foarte multe resturi provenite din construcţii. Nu pot să înţeleg cum cei care construiesc ceva pot să încarce molozul şi ce mai au şi să le aducă aici. E incredibil cum Garda de Mediu nu a observat până acum această zonă, unde este gunoi de foarte multă vreme. În mare parte este şi vina oamenilor, cărora bunul-simţ le lipseşte cu desăvârşire“, a declarat un craiovean. Oamenii care aruncă gunoiul în acea zonă profită de faptul că acolo încă nu s-au construit case şi nu prea ar avea cine să îi surprindă aruncând. În plus, lipsa unor sancţiuni este, practic, o încurajare pentru cei care aruncă gunoi în repetate rânduri, însă niciodată nu sunt amendaţi.

Garda de Mediu aşteaptă ajutorul primăriei

Reprezentanţii Gărzii de Mediu Dolj spun că depind foarte mult de Primăria Craiova, care trebuie să îi identifice pe proprietarii terenului. În plus, aceştia susţin că este dificil să le dea amenzi proprietarilor. „Ştiu că sunt probleme pe Drumul Apelor şi că este mult gunoi. Noi am solicitat primăriei să identifice proprietarii şi să ne trimită datele, însă până acum nu am primit răspuns. Însă, chiar şi dacă avem numele acestora, este greu să îi amendăm pentru că ei poate susţin că nu e al lor terenul sau că nu au aruncat ei. Aici tot primăria trebuie să intervină şi să le dea sancţiuni. Nu mai ştiu exact cum e legea, dar ştiu că exista posibilitatea să îi taxeze triplu la impozit“, a declarat Gheorghe Călinou, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Dolj. Aşadar, Garda de Mediu şi primăria par că se încurcă una pe cealaltă, iar soluţiile pentru rezolvarea problemelor legate de gunoi întârzie să apară. În aceste condiţii, Drumul Apelor rămâne încă una din străzile care arată că suntem departe de civilizaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS