27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTiriştii, însetaţi şi cu nervii la pământ din cauza caniculei

Tiriştii, însetaţi şi cu nervii la pământ din cauza caniculei

Activitatea tiriştilor a fost blocată, joi, de caniculă, din cauză că s-au impus restricţii de circulaţie pe autostrăzi şi pe drumurile naţionale. Judeţul Dolj s-a aflat, miercuri şi joi, sub avertizarea cod portocaliu de canciulă, iar între orele 12.00-20.00, vehiculele cu o masă mai mare de 7,5 tone au fost trase pe dreapta la intrările şi ieşirile în şi din Craiova. Rezistenţa la sete şi la foame a şoferilor au fost puse la încercare, iar nervii acestora au fost întinşi la maximum. În tot acest timp, autorităţile aşteptau ca şoferii să sune la 112 pentru a le da apă.

Şoferii de tir care au trecut, ieri, prin Craiova, au avut neplăcuta surpriză de a fi traşi pe dreapta de poliţişti şi puşi să staţioneze până la ora 20.00. Chiar dacă au încercat să scape cu diverse explicaţii, nimeni nu a fost lăsat să plece. La scurt timp după ce au început restricţiile de circulaţie, adică la ora 12.00, zeci de tiruri erau oprite la toate ieşirile şi intrările din Craiova. Şoferii erau disperaţi din cauza acestei măsuri, dar mai ales de faptul că erau nevoiţi să stea în căldură, toată ziua, fără apă şi mâncare. Pe Centura de Nord era cea mai mare aglomeraţie. „Mi se pare o mare prostie, nu ştiam că se va opri circulaţia. Ne-au oprit chiar în mijlocul Centurii de Nord, ar fi trebuit să se facă acest lucru la intrare. Stăm aici fără mâncare, fără apă, în soarele ăsta! Pentru şosea este caniculă, dar pentru noi nu, noi nu ne topim la soare! Nu mi se pare un lucru corect. Eu mi-am făcut planul să rămân în oraș, deci nu am nici apă, nici mâncare la mine. Nu am ce să fac, o să stau aici, în soare, să mă bronzez“, a declarat Bogdan.
Şoferii erau îngrijoraţi şi de faptul că vor avea probleme la serviciu din cauza acestei întârzieri. De asemenea, au spus că în alte ţări unde au mai fost opriţi au fost trataţi cu mai mult respect. „Dacă asta e legea, nu avem ce să facem. Chiar nu ştiu ce o să facem până la ora 20.00, în canicula asta. Nu am nici apă. Am mai fost opriţi în Franţa, în Spania, dar a venit Protecţia Civilă şi ne-a adus apă şi sandvișuri. Deocamdată, aici nu am auzit că ni se va aduce ceva. Trebuie să ajung în Italia şi am o anumită dată şi oră la care trebuie să descarc, dar acum bineînţeles că nu voi ajunge la timp“, a spus Octavian Ştefan, un alt şofer.

„Ştiu că în Ungaria au murit doi şoferi din cauza căldurii din cabină“

Tiriştii sunt foarte nemulţumiţi că autorităţile nu se gândesc la câtă căldură şi cât disconfort sunt nevoiţi să îndure în cele opt ore în care trebuie să staţioneze în soare. „Pe mine nu m-a oprit poliţia, eu am staţionat singur pentru că ştiam că se opreşte circulaţia. Pentru societăţile la care lucrăm se îngreunează situaţia pentru că nu ajunge marfa la timp, iar pentru noi este foarte greu să stăm în căldură toată ziua. Stăm în tiruri şi aşteptăm până seara la 20.00. Autorităţile ar trebui să aducă măcar apă şi să îi urmărească mai ales pe şoferii mai în vârstă. Pentru ei este foarte dificil să stea în soarele acesta puternic. În cabină se face o temperatură foarte mare. Ştiu că în Ungaria au murit doi şoferi într-o cabină de tir, tot din cauză că erau restricţii şi au fost nevoiţi să stea în soare. De atunci nu s-ar mai fi pus restricţii“, a declarat Ion Vlaicu, un şofer de tir.
Singurele vehicule cu masa de peste 7,5 tone care nu sunt obligate să staţioneze în timpul caniculei sunt cele care fac transporturi de persoane, de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturi funerare, poştale, de echipamente de prim ajutor, distribuire de carburanţi, mărfuri sub temperatură controlată. Mai intră în categoria vehiculelor care nu pot fi staţionate cele care fac transporturi pentru tractări vehicule avariate, distribuire de apă şi hrană în zonele calamitate, vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării, tirurile care transportă apă îmbuteliată, produse provenite din exploatări agricole sau cele care fac transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale. Potrivit autorităţilor, restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcăminţii rutiere.

Şoferii primesc apă doar dacă sună la 112

Autorităţile au impus aceste restricţii, însă nu s-au gândit mai întâi la nevoile şoferilor. Miercuri, la Craiova, şoferii staţionaţi au primit câte o sticlă cu apă, după ora 18.00, când abia dacă mai puteau să suporte căldura. Însă, apa nu a fost oferită de Prefectura Dolj prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, ci de Crucea Roşie, care a solicitat ajutorul pompierilor pentru a o transporta. Reprezentanţii Prefecturii Dolj spun că ei nu au cum să acţioneze într-o asemenea situaţie. „Noi nu avem cadrul legal pentru a duce apă acestor şoferi. Am vorbit cu Primăria Craiova, care ne-a transmis că deţine stoc de apă, însă aceasta va fi distribuită doar în cazul în care şoferii vor solicita ajutorul prin 112“, a spus Alina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Dolj. Joi, la închiderea ediţiei, numai pe Centura de Nord a Craiovei erau aproape 60 de tiruri oprite, iar şoferilor nu li se adusese nici măcar apă. Vineri şi sâmbătă, situaţia va fi şi mai grea. Pe întreg teritoriul României, în intervalul orar 12.00-20.00, pe drumurile naționale și autostrăzi vor fi instituite restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone, din cauza codurilor roșu și portocaliu de caniculă. Toţi oamenii pot afla informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/264.33.54 şi 021/9360 sau accesând pagina de internet www.cnadnr.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS