Acasă Local Doi răniţi într-un accident rutier în judeţul Vâlcea

Doi răniţi într-un accident rutier în judeţul Vâlcea

Un tânăr de 29 de ani, din Bucureşti, a intrat joi cu autoturismul Volkswagen Passat cu număr provizoriu de Germania, pe care-l conducea pe DN 7, între Seaca și Gura Văii, din direcția Sibiu spre Râmnicu Vâlcea, într-un cap de pod.
Potrivit poliţiştilor vâlceni, se pare că bărbatul ar fi aţipit la volan.
Şoferul şi alt bărbat de 38 de ani, din Teleorman, pasager dreapta, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la Spitalul din Râmnicu Vâlcea.
Ambii au suferit contuzii abdominale şi excoriaţii. Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii IPJ Vâlcea, şoferul nu consumase alcool înainte să se urce la volan. Acestuia i se va întocmi dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version