24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljArestat pentru o șpagă de 5.000 de euro

Arestat pentru o șpagă de 5.000 de euro

Curtea de Apel Craiova a hotărât, miercuri, ca Marian Șerban, comisar-șef în cadrul Penitenciarului Craiova, să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cercetările în acest dosar de corupție au fost începute la sfârșitul lunii mai, după ce o persoană s-a prezentat la Serviciul Județean Anticorupție Dolj, unde a depus un denunț împotriva unui comisar-șef din cadrul Penitenciarului Craiova. Denunțătorul a susținut că ofițerul Marian Șerban i-a cerut suma de 5.000 de euro pentru a-l ajuta să obțină un post de șofer la unitatea de detenție, sumă din care mai avea să îi dea 1.000 de euro.
În urma anchetei s-a stabilit că, „în perioada august 2016 – mai 2017, comisarul-șef de penitenciare i-a pretins unui denunțător suma de 5.000 de euro, din care a primit 4.000 de euro în trei tranșe (3.000 de euro și în două rânduri câte 500 de euro), cu promisiunea că-i va facilita încadrarea din sursă externă pe un post de agent de penitenciare“.
Pe data de 5 iulie, procurorul de caz a dispus efectuarea unei acțiuni de prindere în flagrant a ofițerului, care a primit de la denunțător restul de 1.000 de euro în mașina personală. „Situația a fost sesizată Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind dispusă și organizată cu operativitate acțiunea de prindere în flagrant, suspectul fiind surprins imediat după ce a primit de la denunțător suma de 1.000 de euro în autoturismul proprietate personală. Cu acest prilej a fost efectuată și o percheziție la domiciliul persoanei în cauză“, au mai precizat oamenii legii.
După acțiunea de prindere în flagrant, ofițerul de penitenciare a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, iar după ce a fost audiat, a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de luare de mită. O zi mai târziu, pe 6 iulie, Tribunalul Dolj a emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Hotărârea instanței a fost contestată de inculpat la Curtea de Apel Craiova, instanță care, miercuri, i-a respins acțiunea printr-o hotărâre definitivă. Astfel, comisarul-șef Marian Șerban va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv în dosarul în care este acuzat de luare de mită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS