Judecătorii Curții de Apel Craiova au hotărât, la sfârșitul săptămânii trecute, că Tribunalul Dolj poate începe judecarea unui agent din cadrul Penitenciarului Pelendava, acuzat că i-a cerut unui bărbat suma de 5.000 de euro pentru a aranja angajarea soției sale ca asistent medical.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii august 2016, o persoană a sesizat ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Dolj despre faptul că, în perioada iunie-iulie 2016, agentul-șef Dănuț Dihoru, din cadrul Penitenciarului Pelendava, a pretins de la un bărbat „suma de 5.000 de euro, iar ulterior a primit de la acesta 3.500 de euro, lăsându-l să creadă că are influenţă în scopul angajării soţiei acestuia ca asistent medical în cadrul Penitenciarului Pelendava“. În urma anchetei, care a fost preluată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au fost obținute probe pentru a-l pune sub acuzare pe agentul Dihoru. În schimb, Alexandru Crăciun, bărbatul care a dat bani pentru angajarea soției, și-a recunoscut faptele, „precizând că, inițial, i-a remis lui D.D. suma de 3.500 de euro pentru a-i facilita angajarea soţiei sale pe postul de asistent medical, promițându-i, totodată, că-i va remite şi restul de 1.500 de euro după efectuarea angajării“, după cum au mai precizat anchetatorii doljeni. Ulterior, Crăciun a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei privind comiterea infracțiunii de cumpărare de influenţă, document prin care a acceptat să execute o pedeapsă de un an și jumătate de închisoare.
Acordul de recunoaștere a vinovăției semnat de Alexandru Crăciun a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanță care a dispus, pe 9 martie, condamnarea inculpatului la un an și jumătate de închisoare cu suspendare.
Dosarul în care Dănuț Dihoru a fost acuzat de trafic de influență a ajuns tot pe rolul Tribunalului Dolj, iar la sfârșitul lunii aprilie, un judecător de cameră preliminară a respins toate cererile formulate de acesta și a dispus începerea procesului. Hotărârea instanței a fost contestată de inculpat, iar vineri, Curtea de Apel Craiova i-a respins acțiunea printr-o hotărâre definitivă. Astfel, Tribunalul Dolj poate începe judecarea agentului acuzat de trafic de influență.