Cățeii din Adăpostul canin de la Breasta își așteaptă stăpânii

Nu au un nume, nu au o poveste, sunt doar câini abandonați, alungați de stăpâni. Acum reprezintă doar un număr scris cu creta pe tăblița de pe poarta padocului din ecarisaj. Viața lor se va încheia aici, între gratiile adăpostului din mijlocul câmpului, în curând, dacă nu sunt adoptați.

Cu toții am auzit în copilărie povești despre căței mai buni sau mai puțin buni, și aproape toți am avut în viață măcar un astfel de tovarăș devotat. Unii dintre noi chiar ne-am întrebat ce gândește un câine, ce este în sufletul lui? Oare câinii visează?
Azi, văzând ochii umezi ai câinilor din ecarisaj, privirea blândă a zecilor de câini care cerșesc o mângâiere de după gratiile padocurilor din adăpost, mi-am amintit brusc o poveste citită copilului meu. „Zi de zi, Rex se visa acasă. Îi era tot mai dor de stăpânul lui, de curtea lui, ba chiar și de pisicile vecinului… sau de ciocănitoarea cea enervantă, care, la urma urmei, era de admirat, fiindcă era foarte harnică și nu se odihnea nici o clipă. Și zi de zi, când se gândea la stăpân și la casa lui, ochii i se umpleau de lacrimi“, scria în povestea unui câine rătăcit, Rex.

IMG_5275
Și zecile de câini aflați în adăpostul de la Breasta sunt un fel de Rex rătăciți, uitați, abandonați de stăpânii lor. Aceste padocuri vor fi ultima lor casă dacă nu au norocul să-și găsească un alt adăpost, un alt stăpân. Fiecare are o poveste neștiută, redusă brusc la un număr trecut cu creta pe tăblița de pe poarta de la padoc. Când te zăresc în fața gardului care îi desparte de hoinăreala pe care orice câine o iubește, unii dintre ei stau liniștiți, apatici și te privesc fix. Nu poți să știi ce este în capul lor blănos cu ochi vioi sau triști și nas umed. Alții se bucură, își mișcă energic coada în semn de bucurie și se apropie sfios de gratii, adulmecând aerul. E ca și cum te-ar întreba dacă ai venit cu un gând bun, dacă vrei să-l iei cu tine acasă, dar nu îndrăznește prea mult. Doar cățelandrii se agită, sar cu labele pe gratiile gardului, ca un copil care se manifestă cu exuberanță doar, doar să-ți atragă atenția. Își vâră botul moale printre gratii și îți spun din priviri: „Pot fi cel mai bun prieten al tău. Poți să mă mângâi!“.


Fiecare privire a acestor câini este o rugăminte și îți sfâșie sufletul. Atenţia îți este atrasă ba de un cățel cu o ureche pleoștită, ba de un altul cu blănița albă și coada vâlvoi. Oricât ai vrea să întorci capul, gândindu-te la durerea îndurată, nu poți, atunci când vezi un metis de pitbull care poartă pe corp semnele colților adversarilor din lupte. Are un cap frumos, iar blana neagră îi e întreruptă din loc în loc de răni. Privește fix, cu ochii strălucind, după care se întoarce către tovarășul lui din cușcă, un cățel de talie mică. În padocul alăturat, un câine cu blană maronie, cu o ureche lăsată și alta ridicată, ca o antenă, stă nemișcat ca și cum ar fi surprins de o vizită neașteptată. Ostenit, într-un colț așteaptă răzimat pe labele din față un blănos care își ridică tacticos capul când ne oprim în dreptul lui. Tăcerea este ruptă de lătrături aprinse în momentul în care un câine își face apariția printre padocuri, și oricât încearcă să-i liniștească paznicii, nu se opresc decât când acesta dispare. Ca doi bulgări mari albi, doi câini de talie medie, unul cu blană albă pufoasă şi altul cu păr drept, înaintează spre poarta padocului. Unul dintre ei se ridică cu labele pe gard și rămâne clipe în șir pe picioarele din spate. Se bucură. Nu departe de ei, stă cuminte în poziție culcat un câine negru cu urechile lăsate ca ale unui șorecar. Cu labele din față întinse înainte și cu corpul arcuit, pare că așteaptă o comandă. Un metis de ciobănesc privește liniștit vânzoleala din jurul lui. Câțiva pui, abandonați de curând chiar în apropierea adăpostului, la podul de peste Jiu, țopăie în interiorul cuștilor, după care se întorc către tovarășii din cuștile învecinate, să le transmită starea lor de bucurie. Sunt câini de toate culorile, vârstele și mărimile, metiși de câine lup, de pitbull, de ciobănesc abandonați, alungați de stăpânii lor. Și toți au nevoie de un om, căci numai adopția îi poate scăpa de eutanasiere.

Adopții la Adăpostul canin de la Breasta

Și cățelul cu blană albă pufoasă, și cel cu o ureche lăsată și una ridicată ca o antenă, și puii abandonați ori pitbullul cu blana sfârtecată de colți, toți câinii din adăpostul de la Breasta, indiferent de culoare, de talie, fie că sunt pui sau adulți, pot fi adoptați. Am părăsit adăpostul ducând cu mine imaginea unui cățel ce își vârâse capul printre gratiile de la padoc, ca și cum ar fi vrut să evadeze, să se salveze. „SC Salubritate Craiova SRL va organiza în fiecare zi de sâmbătă din cursul lunii iunie, în intervalul orar 10.30-14.30, la Adăpostul canin Breasta, târguri de adopții care au ca scop creșterea numărului de câini din stabiliment care își găsesc stăpân. 20 dintre câinii din adăpost, care au fost cazați aici mai mult de șapte zile lucrătoare și sunt sterilizați, vor putea fi adoptați pe loc. Întregul proces de adopție este gratuit. Fiecare cățel care își va găsi cămin în cadrul târgurilor va primi gratuit din partea Asociației «Lumea lui Patrocle», partenerul evenimentelor, un cadou de «Bun venit acasă!» constând în câte un sac de hrană uscată. Craiovenii și nu numai pot adopta căței din adăpost și în afara acestor târguri. Își pot alege din adăpost câinele care le place. Sâmbăta trecută au fost adoptați doi căței. Așteptăm ca numărul adopțiilor să crească“, a declarat, pentru GdS, șeful Adăpostului canin de la Breasta, Jean Buzatu.

Maria CERNĂTESCU
A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.