22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrefectul de Gorj, în inspecţie pe Transalpina

Prefectul de Gorj, în inspecţie pe Transalpina

Prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, s-a deplasat marţi într-o vizită rapidă pe cea mai înaltă şosea din ţară, Transalpina. Ciprian Florescu a fost însoţit de şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, Ion Tudor. Inspecţia pe Transalpina a avut ca obiectiv constatarea la faţa locului de către autorităţile responsabile în domeniu şi de către reprezentantul guvernului în teritoriu a situaţiei de pe cea mai înaltă şosea din ţară. Potrivit lui Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, echipa condusă de prefectul Florescu s-a deplasat cu un autoturism de teren până la kilometrul 36 de pe Transalpina. Înaintarea nu a mai putut fi posibilă din cauza unui strat mai mare de zăpadă şi a pietrelor şi bucăţilor de stâncă de pe carosabil.

Revin cu utilajele

Ion Tudor a declarat că s-a convenit şi cu şefii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova să se revină cu utilaje pe Transalpina peste o săptămână: „Am fost cu prefectul şi am discutat telefonic şi cu domnul director Bratu de la Regionala Craiova. Am convenit să trimitem pe 8 mai un utilaj pe Transalpina, să elimine pietrele de pe carosabil şi zăpada. Sunt multe căderi de pietre și există riscul să mai cadă dacă trec persoane sau autoturisme prin zonă. Este exclusă traversarea Transalpinei acum. Vestea bună este că ploile au mai topit din zăpadă. O să mergem până la kilometrul 40 cu unimogul pentru a elimina toate pietrele şi căderile de stânci după care trece la deszăpezirea completă a tronsonului pe care îl administrăm noi. Vom urca şi cu utilaje mai mari pentru şanţurile de scurgere a apelor de pe versanţi. Încă se topeşte zăpada, cad mereu pietre. Dacă va continua să se încălzească şi să se topească zăpada, misiunea noastră va fi mai uşoară“, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale. Şoseaua este închisă oficial până la finalul lunii mai. Se speră totuşi ca drumul să fie redeschis înainte de sfârşitul lunii mai.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS