3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTransalpina şi Brâncuşi, branduri pentru promovarea Gorjului

Transalpina şi Brâncuşi, branduri pentru promovarea Gorjului

Specialiştii în turism au organizat ieri un simpozion la Târgu Jiu
Specialiştii în turism au organizat ieri un simpozion la Târgu Jiu

Zeci de specialişti în turism atât din ţară, cât şi din străinătate s-au aflat ieri la Târgu Jiu pentru a observa la faţa locului modul în care judeţul Gorj este promovat de autorităţi. Din delegația prezentă la Târgu Jiu fac parte şi reprezentanți ai comisiei Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET) România, cea care a acordat în 2014 județului Gorj premiul Mărul de Aur. Decernarea premiului respectiv a conferit municipiului Târgu Jiu titlul de „Destinaţie Turistică şi Culturală Unicat“. Potrivit lui Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, autorităţile locale i-au invitat acum în oraşul lui Brâncuşi pe reprezentanţii FIJET România, pentru a găsi împreună cu aceştia soluţii de promovare a destinaţiilor turistice din întreg judeţul. „În urmă cu trei ani, municipiul Târgu Jiu a primit distincţia Mărul de Aur în turism, adică este o destinaţie recomandată de Federaţia internaţională a jurnaliştilor şi scriitorilor din presa de turism. Este un organism internaţional spre stabileşte destinaţiile care să primească Mărul de Aur. Având în vedere că suntem unul dintre puţinele oraşe din România care avem această distincţie, profităm de experienţa celor din conducerea FIJET şi i-am invitat la Târgu Jiu pentru a discuta de strategii în turism. I-am pus în contact cu operatorii de turism, proprietarii de pensiuni. Au oferit reţete şi soluţii care au succes în afara ţării în ceea ce priveşte promovarea şi trebuie să le aplicăm şi noi pentru a avea rezultate“, a declarat viceprimarul din Târgu Jiu, Adrian Tudor.
Transalpina, brand internaţional

O primă strategie de promovare a destinațiilor turistice din municipiul Târgu Jiu, dar şi din judeţ, ar reprezenta-o, în opinia preşedintelui Clubului Presei de Turism FIJET România, Ştefan Baciu, crearea de pachete turistice, prin intermediul agenţiilor de turism. Reprezentantul FIJET în România susţine că nu este pentru prima dată când se află la Târgu Jiu, acesta considerând municipiul o destinaţie turistică interesantă, având în vedere faptul că aici se află operele sculptorului Constantin Brâncuşi. De asemenea, Transalpina poate deveni un brand internaţional, pentru că este cea mai înaltă şosea montană din România. „Municipiul Târgu Jiu este o destinaţie foarte interesantă, chiar unică aş putea spune, datorită operelor în aer liber ale lui Brâncuşi. Aceste opere trebuie promovate în cadrul unor programe turistice pentru a fi văzute, dar nu trebuie doar văzute, trebuie create nişte programe turistice care să valorifice şi alte componente locale. Este vorba de tradiţiile locale. Contează modul în care oferi ceva interesant. Nu trebuie să îi ducem să vadă o biserică, le dăm un pahar de vin şi asta este tot. Nu, eu cred că trebuie să inventăm poveşti. Acestea sunt lucrurile care atrag străinii. Trebuie să îi convingem pe vizitatori să devină parte a acestor poveşti“, a spus Ştefan Baciu, reprezentantul FIJET în România.

Brandul internaţional „Brâncuşi“ pentru Târgu Jiu

Autorităţile din Târgu Jiu au anunţat că strategia de promovare a oraşului are în vedere valorificarea brandului internaţional „Brâncuşi“, lucru scos în evidenţă şi de reprezentanţii FIJET în România. „Sunt bucuros că orașul nostru este gazda unui eveniment important privind promovarea și dezvoltarea destinațiilor turistice din România. Salut prezența la Târgu Jiu a proprietarilor de hoteluri și pensiuni, a unor organizații nonguvernamentale, precum și a specialiștilor celei mai mari organizații profesionale internaționale a jurnaliștilor de turism – Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET). Brâncuși, prin opera sa de la Târgu Jiu, a făcut posibil ca orașul nostru să fie pe podium, ca Moscova. Suntem onorați și conștienți de importanța obținerii acestui mare premiu, Mărul de Aur, în dezvoltarea orașului nostru“, a declarat Aurel Popescu, primarul interimar din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS