Acasă Local Pescarii cer stoparea braconajului pe râul Olt

Pescarii cer stoparea braconajului pe râul Olt

 

Peste 100 de pescari s-au adunat joi după-amiază, în fața Prefecturii Olt, pentru a atrage atenția că pescuitul industrial pe râul Olt va lăsa generațiile viitoare fără șansa de a mai pescui sportiv. Este al doilea protest de acest gen, după cel de anul trecut, când s-au strâns peste 200 de manifestanți, însă fără nici un rezultat.
Protestatarilor olteni li s-au alăturat pescari din Vâlcea, Dolj și Argeș, toți susținând că doar schimbarea legislației și înăsprirea pedepselor vor face ca braconajul să devină neprofitabil.
Pescarii spun că la adăpostul pescuitului științific se depopulează râul. „Nu mai poți să arunci undița, o prinzi în plase, e incredibil“, spun pescarii, care învinovățesc Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) pentru această situație.
Protestul a fost organizat de Asociația „Salvați Râul Olt“, înființată în luna ianuarie a acestui an.

Lucrează în presă din 2000 și ceea ce a început ca un hobby s-a transformat într-o profesie. A absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori, dar a ales presa scrisă, un domeniu care i-a oferit cele mai mari satisfacții profesionale. S-a alăturat echipei Gazeta de Sud în 2004.
Exit mobile version