22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPeste 5.500 de fermieri din Mehedinți nu și-au primit subvențiile

Peste 5.500 de fermieri din Mehedinți nu și-au primit subvențiile

Printre cei care aşteaptă încă ajutorul în agricultură sunt 3.500 de crescători de animale, dar şi mai bine de 2000 de cultivatori de teren.

APIA a început o nouă campanie privind depunerea cererilor unice de plată pentru subvenţia aferentă anului 2017, dar circa 5.500 de fermieri din Mehedinţi nu şi-au primit decât parţial sau chiar deloc banii pentru anul trecut. Cei mai afectaţi de această situaţie sunt fermierii care lucrează în zootehnie. Banii nu au ajuns deloc la 3.500 de crescători de animale, care au solicitat sprijin de la stat, anul trecut. „Păi ce, s-au băgat banii până acum?! S-au dat primele tranşe, atunci, în decembrie, dar pentru animale nu s-a dat niciun leu. Pentru teren s-au dat atunci nişte bani şi de atunci nu ni s-a mai dat nimic. Au început să depună dosarele pentru anul ăsta, dar nici banii pentru anul trecut nu au fost achitaţi! Ai nevoie de bani în agricultură pentru tot felul de munci, iar la noi, proprietarii de animale, este nevoie să cumpărăm furaje să le scoatem din iarnă, dar cum banii vin foarte târziu…“, a declarat nemulţumită o crescătoare de animale, venită la APIA să se intereseze de ce întârzie banii pentru sectorul zootehnic. Reprezentanţii APIA spun că la autorizarea dosarelor pentru acordarea subvenţiilor pentru crescătorii de animale se lucrează în aceste zile.
Întârzieri mai sunt şi la plata subveţiilor pentru terenurile arabile, unde 88% din fermieri şi-au primit banii. Din cei 18.327 de fermieri care au depus cereri unice de plată, 16.000 au primit subvenţiile, restul fiind în întârziere, fie din cauză că au făcut obiectul unor controale, fie pentru că există neclarităţi privind suprapunerea unor suprafeţe de teren.

Se depun dosarele pentru campania 2017

Pentru Campania 2017, la APIA Mehedinţi sunt aşteptaţi aproximativ 25.000 de fermieri. Aceştia vor depune cereri unice de plată. Pentru a evita problemele legate de suprapunerile suprafeţelor agricole, fermierii sunt rugaţi să facă identificarea fără echivoc a suprafeţelor pe care le deţin. Prin sistemul IPA, on-line, acest lucru se poate face de la orice calculator care este conectat la internet, chiar şi de acasă, deoarece fermierii pot avea acces şi pot vedea parcelele pentru care au primit subvenţie anul trecut. După această identificare, fermierul trebuie să se prezinte la APIA, cu anumite documente, cea mai importantă fiind dovada deţinerii suprafeţei agricole pentru care solicită subvenţii. „Documentele pe care fermierii trebuie să le prezinte la depunerea cererilor unice de plată sunt copie de pe cartea de identitate, respectiv certificat de înregistrare de la Registrul Comerţului, în cazul firmelor, o dovadă a contului bancar deschis la o bancă de pe teritoriul României, precum şi documente care fac dovada utilizării terenului. Aceste documente care fac dovada că terenul este la dispoziţia fermierului sunt adeverinţa conformă cu înscrisurile din registrul agricol, aferentă anului curent de cerere, copie conform cu originalul a contractului de închiriere sau concesiune, încheiat între fermieri şi unităţile administrativ-teritoriale, sau o copie de pe contractul de concesiune, respectiv arendă, încheiat între fermier şi Agenţia Domeniilor Statului, documente care trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată, şi trebuie să fie valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere“, a declarat Grety Avram, directorul APIA Mehedinţi.
Pot beneficia de subvenţii proprietarii sau utilizatorii a cel puţin un hectar de teren, format din parcele de 0,3 hectare pentru culturile în teren arabil şi 0,1 hectare pentru vii, arbuşti, pomi fructiferi, iar pentru sere şi solarii suprafaţa minimă eligibilă este de 0,3 hectare, formată din parcele 0,1 hectare.
Solicitaţii de subvenţii pot depune cererea unică de plată până la 15 mai, dată după care termenul de depunere mai poate fi prelungit cu 25 de zile, dar pentru fiecare zi de întârziere se vor percepe penalităţi de 1% pe zi din suma cuvenită solicitantului. Reprezentanţii APIA Mehedinţi recomandă fermierilor să depună documentele până cel târziu la 15 mai, pentru a evita penalităţile, dar şi pentru a evita întârzierea plăţii subvenţiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS