Fănel Trandafir a fost dus vineri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj
Fănel Trandafir a fost dus vineri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj
Fănel Trandafir a fost dus vineri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au hotărât, vineri, să-l pună sub control judiciar pe omul de afaceri Fănel Trandafir, zis Cimino, acuzat de comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
Acesta a fost reținut de anchetatori în cursul zilei de joi, într-un dosar în care sunt cercetați mai mulți craioveni, printre care se numără Gigel Roșianu, Vadik Gigi Zavera, zis Gigioc, și Ion Ilie.
Anchetatorii doljeni au reținut că „din probele administrate până în prezent, rezultă că numitul Trandafir Fănel a aderat la grupul infracţional «Frăţia», constituit împreună cu inculpaţii Ion Ilie, Roşianu Gigel, Zavera Gigi Vadik şi numitul Pîrvu Mihai (în prezent decedat), nucleul de decizie al grupării infracţionale «Frăţia», în vederea săvârşirii unor infracţiuni ce se circumscriu prevederilor art. 193, 206, 253, 371 şi 372 din Codul Penal, faţă de persoanele care nu aveau atitudinea dorită de grup sau care manifestau o atitudine potrivnică acţiunilor grupării. Ulterior constituirii grupului infracţional şi a nucleului de decizie arătat, numitul Trandafir Fănel, zis Cimino, prin acţiuni individuale, care se circumscriu infracţiunii de ameninţare, a sprijinit existenţa acestuia“, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Infracțiunile enumerate de procurorii doljeni sunt cele de lovire, amenințare, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea de obiecte periculoase.
Vineri dimineață, după o noapte petrecută în arestul IPJ Dolj, Fănel Trandafir a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, ocazie cu care procurorul de caz a hotărât să dispună față de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Această măsură poate fi contestată în instanță, judecătorii fiind cei care decid dacă Fănel Trandafir va fi cercetat în continuare sub control judiciar pentru constituirea unui grup infracțional organizat.

Aldezir MARIN
A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.