Comisar-șef cu o avere nejustificată de aproape 100.000 de lei

Între anii 2011-2015, ANI a sesizat de nouă ori Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Craiova
Autori


Comisia de cercetare a averilor de la Curtea de Apel Craiova a stabilit că fostul șef al Serviciului Rutier Olt, comisarul-șef Ilie Roșu, nu poate justifica suma de 91.089 de lei, diferența între averea dobândită și veniturile obținute în perioada 2002-2005. Dacă această hotărâre va fi menținută și de Secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanța poate dispune confiscarea bunurilor.

Agenția Națională de Integritate (ANI) anunța, în iunie 2016, că a constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate de comisarul-șef Ilie Roșu, pe atunci șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Olt.

„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 93.120,44 lei, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada 24 august 2002 – 13 octombrie 2005 de către Roșu Ilie. Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Craiova în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada 24 august 2002 – 13 octombrie 2005 de către Roșu Ilie“, au precizat reprezentanții ANI. La acea vreme, Ilie Roșu a explicat presei că ar fi fost vorba de un apartamentul cumpărat în 2004, cu banii obținuți din nunta făcută în 1998 și un împrumut.

Sesizarea inspectorilor de integritate a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova pe 27 iunie 2016, iar la sfârșitul lunii ianuarie, anul acesta, instanța s-a pronunțat. Comisia a admis acțiunea formulată de ANI și a constatat o „diferenţă nejustificată în sumă de 91.089 lei. Trimite cauza spre soluţionare Curţii de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ şi fiscal“, se arată în hotărârea instanței.

Potrivit reprezentanților IPJ Olt, Ilie Roșu s-a pensionat în decembrie, anul trecut. Potrivit legii, dacă și Secţia de contencios administrativ şi fiscal va constata că Ilie Roșu nu poate justifica această sumă, instanța poate dispune confiscarea unor bunuri sau plata sumei de bani.

Averile nejustificate, verificate de comisia de cercetare a averilor

Reprezentanții Curții de Apel Craiova au precizat pentru GdS că, în perioada 2011-2015, au fost înregistrate pe rolul Comisiei de cercetare a averilor, la sesizarea ANI, un număr de nouă dosare. Din acestea, în șase s-a dispus clasarea, iar alte trei, printre care și dosarul privind averea lui Ilie Roșu, au fost trimise pentru soluționare Secţiei de contencios administrativ și fiscal.


Printre cei care au câștigat procesul cu ANI se numără și un fost procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență în mai 2013. ANI a constatat, în iulie 2015, că fostul procuror Iacob Niculăiță nu a putut justifica suma de 358.028 de lei, diferența dintre averea dobândită şi veniturile realizate de către acesta în perioada mai 2003 – decembrie 2012. În februarie, anul trecut, Comisia de cercetare a averilor de la Curtea de Apel Craiova a dispus clasarea cauzei. ANI a contestat hotărârea instanței, însă i-a fost respinsă acțiunea pe 27 ianuarie, anul acesta.

Prin aceeași comisie a trecut și Constantin Gheorghiță, primarul comunei doljene Podari începând cu anul 1990. În noiembrie 2006, Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova a dispus clasarea cauzei. În aprilie 2007, Curtea Supremă a retrimis dosarul la Craiova, iar în iulie 2008, Comisia a dispus din noul clasarea cauzei.

Și averea fostului primar al comunei mehedințene Prunișor a fost verificată de Curtea de Apel Craiova. În cazul acestuia, în iunie 2015, inspectorii de integritate au descoperit că nu poate justifica suma de 399.230 de lei. Și în acest caz, în februarie 2016, Curtea de Apel Craiova a dispus clasarea cauzei. Hotărârea instanței a fost contestată de ANI, dosarul fiind în prezent pe rolul Curții Supreme.

Potrivit legii, instanța dispune clasarea cauzei atunci când se constată că provenienţa bunurilor sau sumelor de bani este justificată.

Comisie la fiecare Curte de Apel

Potrivit Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pe lângă fiecare curte de apel funcționează o comisie de cercetare a averilor care este formată din doi judecători, dintre care unul în calitate de președinte, și un procuror. Președintele și membrii comisiei de cercetare sunt desemnați pe o perioadă de trei ani.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 9 februarie 2017

Actualitate

» România #rezistă
» Proteste împotriva Guvernului Grindeanu, la Cluj, Sibiu, Constanţa şi în alte oraşe
» Şase români au murit de gripă în ultima săptămână
» România împrumută Republica Moldova cu 50 milioane de euro
» Vâlcea: Pod peste râul Olt prins între gheţuri. Pompierii au intervenit şi au rezolvat problema cu explozibil
» Bucureşti: Protestatarii s-au adunat din nou în Piaţa Victoriei
» MAE: Sistemul de apărare anti-rachetă de la Deveselu nu este îndreptat împotriva Rusiei
» Grindeanu o propune pe Ana Birchall ca ministru interimar al Justiției
» Siria: Trei militari turci, ucişi din greşeală de aviaţia rusă
» Ungaria, pregătită să ridice un al doilea gard la frontiera sudică
» Consulul general al României la Montreal, rechemat la cerere, de la post
» Nicușor Dan, după demisia lui Iordache: Mai sunt doi piromani la rând
» Augustin Lazăr cere ca procurorul general să fie numit la propunerea CSM

Local

» Deşeuri colectate la grămadă
» Containerele de la Slatina, îngropate, dar fără colectare selectivă
» Selecţia gunoiului este greoaie
» Primarul din Orleşti, trimis în judecată la trei ani de la comiterea unui accident rutier
» Sat din Mehedinți terorizat de hoți, polițiștii – depășiți de situație
» 39 de angajaţi CFR au furat 3.000 de litri de motorină
» Vâlcea: Bărbat dat dispărut din 6 februarie

Dolj

» Asfaltul din Craiova le întinde șoferilor tot mai multe capcane
» Școlile, solicitate să extindă programul step by step
» Colectarea selectivă nu se face la platforma de gunoi
» Cât e de importantă integritatea în afaceri
» Angajată a unui birou notarial, condamnată pentru trafic de influență
» Craioveni arestați pentru trafic de persoane şi cămătărie
» Reparaţii cu iz penal la Grădiniţa Izvoare
» Craiova: Lia Olguţa Vasilescu a trecut prin mijlocul protestatarilor din Piaţa Mihai Viteazul şi a fost ignorată
» Craiova rezistă. Protestatarii s-au adunat din nou în Piaţa Mihai Viteazul
» Avertizare meteo: vreme deosebit de rece, în special în sudul şi estul ţării
» Dolj: Arestaţi preventiv pentru trafic de persoane şi camătă
» Doljul rămâne județul cu cel mai mare de număr de șomeri din țară

Gorj

» O mie de disponibilizări anunţate la CEO
» Protocol de colaborare cu Raed Arafat pentru intervenţiile în zona montană
» Zece lei plimbarea cu telescaunul la Rânca
» 265 de containere pentru deşeuri
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Subvenţii pentru fermierii care îşi arendează terenurile agricole
» Proteste şi la Târgu Jiu
» Gorj: Fostul primar din Padeş, condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare
» Gorj: Poliţia Rutieră rămâne cu şef interimar, după ce concursul pe post a fost anulat
» Gorj: Control judiciar 60 de zile pentru pentru cei 10 suspecţi reţinuţi pentru încăierare

Sport

» ACS Podari, victorie și cu Kladovo
» CSO Filiași, amical cu Progresul Segarcea
» Fraseniuc ratează meciul cu Mureşul
» Fotbal / România U16 a câștigat meciul doi cu Cipru. „Școlarul” Dragoș Albu a fost decisiv
» Fotbal / Lui Bucurică i s-a îndeplinit dorința de a juca pentru Craiova

Educatie

» Noi reguli pentru „Școala altfel“

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top