10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBărbatul care a accidentat mortal doi bătrâni, plasat sub control judiciar

Bărbatul care a accidentat mortal doi bătrâni, plasat sub control judiciar

Accidentul a avut loc lângă Complexul Păltiniş  Bărbatul care a accidentat mortal doi bătrâni, plasat sub control judiciar
Accidentul a avut loc lângă Complexul Păltiniş Bărbatul care a accidentat mortal doi bătrâni, plasat sub control judiciar

Judecătoria Târgu Jiu a hotărât punerea în libertate a şoferului, de 44 de ani, din Rovinari, acuzat că luna trecută a accidentat mortal doi bătrâni, pe trecerea de pietoni din faţa Complexului Păltiniş, din Târgu Jiu. Suspectul este cercetat pentru ucidere din culpă şi a fost plasat sub control judiciar, neavând voie să părăsească ţara. „Respinge propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Mărgineanu Marius, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. (…) Înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Mărgineanu Marius cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 6.02.2017, până la data de 6.04.2017. (…) Dispune punerea în libertate a inculpatului Mărgineanu Marius, de sub puterea mandatului de arestare preventivă. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare“, a decis Judecătoria Târgu Jiu.

Nu au avut nici o şansă

Cei doi bătrâni, soţ şi soţie, de 59, respectiv 58 de ani, din Târgu Jiu, nu au avut nici o şansă de supravieţuire. Aceştia au mers la un magazin la cumpărături, iar la ieşire au încercat să traverseze strada pe zebră, însă au fost spulberaţi de o maşină condusă de un şofer, de 44 de ani, din Rovinari. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Aici medicii au încercat să îi stabilieze pe răniţi. Femeia chiar s-a trezit din comă, însă a decedat după câteva ore. La fel s-a întâmplat şi cu soţul acesteia. Zona de lângă Complexul Păltiniş este semnalizată în mod corespunzător, însă acest lucru nu a fost suficient. Autorităţile locale au decis, ca după accident, să monteze relantoare lângă zebră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS