Acasă Local Gorj Pregătiri la Rânca pentru minivacanţa bugetarilor

Pregătiri la Rânca pentru minivacanţa bugetarilor

Salvamontişii şi cabanierii din Rânca se pregătesc să îi primească pe turişti în minivacanţa de patru zile. Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public al Salvamont Gorj, a declarat că până pe 24 ianuarie vor asigura permanenţa în Rânca două echipe de salvamontişti, totalizând 10 specialişti în salvare montană. Vor fi disponible două pârtii de schi în centrul staţiunii. Acestea au fost ajutate cu tunurile de zăpadă pentru ca turiştii să poată schia fără probleme. La Rânca va exista în permanenţă şi o ambulanţă a Salvamont Gorj, pregătită să îi transporte la spital pe eventualii accidentaţi la schi. Salvamontiştii speră să nu aibe parte de intervenţii pe pârtie sau la cabane: „Vom avea între 8 şi 10 salvamontişti pe week-end şi pe cele două zile de minivacanţă de la începutul săptămânii viitoare. Merge pârtia M1 şi se lucrează cu turnurile de zăpadă pentru a fi dată în funcţiune şi pârtia M2. Vom asigura o ambulanţă Salvamont în staţiune şi serviciu permanenţă la cabinetul medical al Bazei Salvamont. O a doua echipă va asigura, din baza centrală Târgu Jiu, asistenţa Salvamont pentru restul zonei montane a judeţului Gorj”, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Salvamont Gorj.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version