Acasă Local Mehedinţi: Cercetaţi pentru furt din locuinţă

Mehedinţi: Cercetaţi pentru furt din locuinţă

Poliţiştii Postului Bălăcița au fot sesizați telefonic, noaptea trecută, de către un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinți, cu privire la faptul că, persoane necunoscute au pătruns într-o anexă a locuinței sale din satul Dobra, comuna Bălăcița, de unde au sustras mai multe bunuri
La fața locului s-au deplasat poliţiştii Secției 7 Poliție Rurală Vânju Mare, care au efectuat verificări în cauză, stabilind că persoane necunoscute au pătruns, prin forțarea încuietorii unei uși, în beciul locuinței persoanei vătămate, de unde au sustras 100 litri vin, 20 litri țuică și un bidon de 20 litri ulei pentru drujbă, cauzând un prejudiciu de 2000 lei. La scurt timp, poliţiştii au identificat doi tineri de 16, respectiv, 22 de ani, ambii din localitatea Dobra, bănuiţi de comiterea furtului.
Pe numele celor doi au fost intocmite dosare penale.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version