20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUn avocat şi un poliţist din Mehedinţi, condamnați definitiv la Curtea Supremă

Un avocat şi un poliţist din Mehedinţi, condamnați definitiv la Curtea Supremă

Avocatul mehedințean Dan Bălănescu și Valentin Chiriac, agent de poliţie la Biroul Poliţiei Rutiere Drobeta Turnu Severin, au fost condamnați definitiv printr-o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță care a respins apelurile formulate de procurorii DNA și de cei doi inculpați.
Inculpații au fost trimiși în judecată în decembrie 2013, fiind acuzați de comiterea infracțiunii de trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA din Craiova au reținut că, în cursul lunii octombrie 2013, „inculpatul Bălănescu Dan (avocat în cadrul Baroului Mehedinţi – n.r.) a pretins de la un denunţător suma de 5.000 de lei, în scopul remiterii acesteia inculpatului Chiriac Valentin-Ionuţ, agent-şef adjunct în cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Drobeta Turnu Severin. Acesta din urmă, după primirea sumei de bani, trebuia să-l determine pe un agent de poliție să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv să nu întocmească dosar penal împotriva denunțătorului, implicat într-un eveniment rutier“.
Pe data de 14 octombrie 2013, denunțătorul i-a dat avocatului Bălănescu, în prezenţa polițistului Chiriac, suma de 1.500 de lei din cele 5.000 primite. Două săptămâni mai târziu, pe 26 noiembrie 2013, același avocat Bălănescu a primit de la denunțător și diferenţa de 3.500 de lei, ocazie cu care a fost realizată o acțiune de prindere în flagrant. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, instanță care s-a pronunțat pe 23 iunie 2015. Polițistul severinean a primit o pedepsă de doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, iar avocatul Bălănescu a fost condamnat la doi ani de închisoare, tot cu suspendare.
Hotărârea a fost atacată cu apel de procurorii DNA și de cei doi inculpați, iar Curtea Supremă a dat o sentință definitivă în acest dosar înainte de Crăciun. Magistrații bucureșteni au menținut dispoziţiile sentinţei penale atacate, astfel că inculpații au rămas cu pedepsele stabilite de judecătorii de la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS