Acasă Local Gorj Minivacanţă de vis de Ziua Naţională, la Rânca

Minivacanţă de vis de Ziua Naţională, la Rânca

Copiii sunt aşteptaţi la săniuş la Rânca
Copiii sunt aşteptaţi la săniuş la Rânca
Copiii sunt aşteptaţi la săniuş la Rânca

Cabanierii şi proprietarii de pensiuni din Rânca îi aşteaptă pe turişti în zona montană, cu ocazia minivacanţei de Ziua Naţională. Potrivit prognozelor, temperaturile în Rânca vor fi negative, vântul va sufla slab, iar în zilele de 1 şi 2 decembrie se anunţă ninsori abundente, lucru ce va permite cel puţin celor mici să iasă la săniuş. Nu este exclus ca pe pârtia principală din Rânca să se poată şi schia în premieră în acest sezon. Şi proprietarii de pensiuni, cabane şi hoteluri sunt gata să îi primească pe cei care vor să stea câteva zile la cota 1.650 şi să admire peisajele de sub Vârful Păpuşa sau să plece în drumeţii. De asemenea, drumarii sunt pregătiţi să intervină să curăţe drumul şi să împrăştie material antiderapant, dacă va fi nevoie. Pentru a urca la Rânca, autovehiculele trebuie să fie prevăzute cu anvelope de iarnă şi cu lanţuri.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version