24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCum plecați legal la muncă în străinătate, prin firme locale

Cum plecați legal la muncă în străinătate, prin firme locale

Doljenii care sunt recrutați prin firme de plasare a forței de muncă pentru a lucra în străinătate trebuie să știe că pot verifica bonitatea acelor firme la o autoritate din Dolj, pentru a avea certitudinea că firma este autorizată, conform legii. ITM a efectuat controale la toate firmele care au activitate de agenți de plasare a forței de muncă. Iată ce nereguli s-au constatat.

În Dolj au fost autorizate să desfășoare activitate principală de plasare a forței de muncă peste graniță 22 de firme, în ultimii ani. Dintre acestea, în urma unui control recent efectuat de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj, doar trei mai desfășoară legal activitatea principală pentru care au fost autorizate, conform Clasificării Activităților din Economia Națională (CAEN) 7810, respectiv de recrutare și de plasare de forță de muncă în străinătate. Lista firmelor se poate găsi pe site-ul ITM Dolj, www.itmdolj.ro, situată la loc vizibil, pe pagina principală. Concret, firmele doljene autorizate recrutează muncitori români, îi angajează pe firma din Craiova sau din județ, apoi îi plasează la firme din străinătate, unde li se asigură salarii și diurne mai mari decât în Dolj. Astfel că între firma de plasare și firma la care lucrează efectiv muncitorii există contracte de prestări servicii. Alteori, muncitorii sunt angajați direct la firmele din străinătate, iar societatea locală din Dolj, care i-a plasat, le percepe oamenilor un comision de mediere.
„În prezent, sunt 22 de firme autorizate. Săptămâna trecută am avut o campanie națională de control a acestor firme, cu privire la respectarea legislației în domeniul plasării forței de muncă în străinătate, corespunzător Legii nr. 156/2000. Noi am controlat toate aceste firme, iar rezultatele sunt surprinzătoare. Doar trei dintre aceste firme mai desfășoară activitate, iar din acestea trei, doar două au salariați specialiști pe partea de resurse umane care se ocupă de această activitate. Cea de-a treia nu are salariați, ci se ocupă angajatorii (de recrutare – n.r.). Au fost aplicate și sancțiuni. Cinci din acele societăți sunt radiate din Registrul Comerțului. Altele, chiar dacă au ca activitate principală conform codului CAEN 7810, în realitate desfășoară altă activitate secundară. Ideea principală a noastră este aceea că din toate aceste firme doar două sunt în regulă“, a spus inspectorul-șef al ITM Dolj, Cătălin Mohora, la emisiunea „Economia Sudului“, de la Alege TV. La cea de-a treia firmă care desfășoară activitatea de plasare a forței de muncă în străinătate, deși aceasta este autorizată conform legii, societatea avea plasate peste graniță 180 de persoane, însă „firma nu respecta articolul 8 din Legea nr. 156, cu privire la necesitatea personalului cu experiență în resurse umane, nu avea un spațiu în care să desfășoare activitate și nici dotările necesare. De asemenea, lipseau contractele traduse pentru muncitori. Totuși s-a constatat și un aspect pozitiv, firma plasa peste graniță aproximativ aceleași 180 de persoane, la diverși angajatori, de mai mulți ani la rând. Deci oamenii nu au fost înșelați, ci au rămas în continuare să lucreze prin această firmă care i-a plasat în străinătate“, a mai spus inspectorul-șef al ITM Dolj. Pentru neregulile constatate, firmei de plasare a forței de muncă i s-a aplicat o amendă de 5.000 de lei.

Atenție prin ce firme plecați la muncă peste graniță!

Anul trecut au fost implicați mai mulți doljeni în situații neplăcute în străinătate, deși plecaseră prin intermediul unor firme din Dolj de plasare a forței de muncă. „Am avut tot felul de probleme anul trecut. Unele firme le-au perceput comisioane ilegale muncitorilor, nu i-au plasat, nu i-au mediat, dar au găsit diverse metode de a le cere oamenilor bani. Acele firme care nu erau autorizate nu le-au prestat oamenilor serviciile pentru care le-au cerut bani. Sau, alte firme, care aparent au recrutat și au plasat forță de muncă în străinătate respectând cadrul legal au avut probleme, pentru că cetățenii plasați acolo, în străinătate, au întâmpinat probleme la cazare, la timpul de muncă, la plata drepturilor salariale“, a spus Mohora. Sesizările la ITM Dolj au venit fie direct de la muncitorii plasați în străinătate, fie de la partenerii de afaceri ai firmelor de plasare din Dolj, fie chiar de la autoritățile de protecție a salariaților din țările respective unde erau plasați doljenii. Mohora a dat exemple de țări cu care s-a făcut schimb de experiență cu autoritățile din domeniul protecției muncii și securității angajaților, respectiv Anglia, Franța, Spania, Italia. De multe ori, autoritățile din acele țări se interesează la ITM Dolj dacă muncitorii doljeni care lucrează în străinătate chiar au contracte de muncă încheiate legal în România, la firmele de plasare. „De exemplu, s-a lucrat în paralel și în Anglia, și în România, iar partea englezească era foarte interesată să se respecte atât legislația de la ei, cât și cea de la noi. Au fost ceva probleme cu cazarea și cu transportul angajaților români, dar în cele din urmă s-au rezolvat. Este adevărat că circuitul muncitorilor a fost printr-un alt stat membru UE și acolo a fost problema, ceva gen «suveică». Erau mai multe firme implicate. Aveau un colaborator în alt stat, cum ar fi în Polonia, iar muncitorii erau recrutați din mai multe state membre UE și ajungeau să lucreze în Anglia. Au fost și câteva zeci de persoane din Dolj implicate în situația aceasta. La noi au venit informațiile de la partea engleză“, a mai explicat Cătălin Mohora.

Când e legal să vă perceapă firma de plasare comision de mediere

Inspectorul-șef al ITM Dolj a precizat că atunci când societatea de plasare a forței de muncă în străinătate percepe un comision de plasare de la firma finală unde vor lucra muncitorii, în țara străină, atunci firma locală (din Dolj) care plasează personal nu mai trebuie să le mai perceapă oamenilor comision de mediere. „Muncitorul nu poate verifica dacă i se percepe și lui comision, și firmei unde a fost plasat, dar noi, ITM, putem afla instituțional dacă se percepe comision de mediere din două părți. Omul se poate adresa Inspecției Muncii și poate solicita un punct de vedere cu privire la bonitatea firmelor respective“, a mai explicat inspectorul-șef al ITM Dolj, la emisiunea „Economia Sudului“.

Ce trebuie să știe muncitorii care pleacă în străinătate prin firme locale

În cazul în care decid să plece la muncă peste graniță prin firme de plasare a forței de muncă, oamenii trebuie să știe următoarele:
– să verifice dacă firma e autorizată, pe site-ul ITM din județul în care firma are domiciliul;
– să aibă contract de muncă tradus și în limba română;
– i se poate percepe comision de mediere doar de la muncitor sau doar firmei unde e plasat. Niciodată de la amândoi;
– să aibă clauze exacte trecute în contract privind salariul, diurna, cazarea, transportul la locul de muncă etc.;
– să aibă clauze exacte privind repatrierea în caz de forță majoră, asigurarea medicală în statul respectiv etc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS