8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFostul şef al Poliţiei Urdari, închisoare cu suspendare

Fostul şef al Poliţiei Urdari, închisoare cu suspendare

Nicu Pasăre a fost reţinut la un moment dat
Nicu Pasăre a fost reţinut la un moment dat

Fostul şef al Postului de Poliţie din comuna gorjeană Urdari, Nicu Pasăre, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru favorizarea făptuitorului. Nicu Pasăre a fost acuzat de procurorii târgujieni că i-ar fi cerut favoruri sexuale unei localnice, chiar în sediul postului de poliţie, pentru a o ajuta pe femeie să scape de un dosar penal. Pe lângă condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare, Judecătoria Târgu Jiu a mai decis ca Nicu Pasăre să presteze muncă în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, la Liceul din Bâlteni sau în cadrul primăriei din localitate. „… contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, aceea de un an şi două luni închisoare, la care adaugă sporul de zece luni, pedeapsa finală fiind de doi ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 C. penal, alături de pedeapsa principală de doi ani închisoare, inculpatul va executa şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g C.p, pe o durată de doi ani. Deduce din durata pedepsei reţinerea de 24 h (din data de 19.10.2015) şi durata arestului la domiciliu de la data de 20.10.2015 – la data de 20.11.2015) …În baza art. 91 C. penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de doi ani, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, obligaţie ce se va executa în cadrul Primăriei Bâlteni, sau Liceul Tehnologic Bâlteni“, Judecatoria Târgu Jiu.

Flagrant în sediul poliţiei

Anchetatorii au organizat un flagrant în toamna anului trecut şi l-au reţinut pentru 24 de ore pe şeful Postului de Poliţie din Urdari. În urmă cu un an, Nicu Pasăre afirma că este nevinovat și că cineva vrea să-i facă rău.
Fostul şef de post nu şi-a recunoscut vinovăţia în faţa instanţei de judecată, însă magistraţii au decis condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, întrucât ar fi încercat să o ajute pe denunţătoare. Aceasta ar fi primit propuneri indecente din partea poliţistului, chiar în sediul Postului de Poliţie. Femeia a respins propunerile şefului de post din Urdari şi a depus o sesizare la Pachetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Oamenii legii au organizat un flagrant şi l-au reţinut pe poliţist chiar în sediul Postului de Poliţie din Urdari, unde ar fi avut loc propunerea. Omul legii a respins acuzaţiile care i-au fost aduse şi a spus că a fost vorba de o glumă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS