24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSuspiciune de malpraxis la Spitalul Judeţean, după moartea unui tânăr de 23 de ani

Suspiciune de malpraxis la Spitalul Judeţean, după moartea unui tânăr de 23 de ani

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu

Un tânăr, de 23 de ani, a murit la Terapia Intensivă de la Secția de Cardiologie a Spitalului Județean Târgu Jiu, după o embolie pulmonară. Bărbatul fusese tratat anterior în aceeaşi unitate medicală, după ce suferise o banală entorsă în timp ce juca fotbal. Medicii de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu susțin că tânărul s-a prezentat pe 5 octombrie la Unitatea de Primiri Urgențe, unde i s-a aplicat un aparat gipsat pentru imobilizare, medicii decizând că nu este necesară internarea. Pe 9 octombrie, tânărul a revenit la spital, prezentând simptome de insuficiență respiratorie. A fost trimis la Secția de Cardiologie pentru un examen de specialitate, întrucât acuza dureri în zona toracică.
Marinela Davidescu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, susține că pacientul s-ar fi simţit bine până luni dimineaţă la ora 5.00, când a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat. Familia tânărului nu depusese până ieri după-amiază o plângere la poliţie. „A suferit o entorsă pentru care s-a aplicat un aparat gipsat, pentru imobilizare. În seara zile de 9 octombrie, pacientul a avut unele simptome, care au constat în senzații de durere toracică. S-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe, de unde a fost trimis la Cardiologie, pentru un examen de specialitate. S-a suspicionat de către medicul de gardă embolia pulmonară și a fost internat de urgență în Compartimentul de Terapie Intensivă al Cardiologiei pentru monitorizare și tratament. Pe toată perioada, pacientul a fost stabil clinic și hemodinamic. S-au făcut toate investigațiile necesare și s-a administrat tratamentul anticoagulant, conform protocoalelor. Azi-noapte, la ora 5.00, în plină stare de bine, a suferit un stop cardio-respirator“, a spus Marinela Davidescu, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS