Acasă Local Dolj Două accidente, patru persoane rănite

Două accidente, patru persoane rănite

Trei pasageri din autoturismul Renault, dintre care doi copii, au fost răniți ușor în urma accidentului

O femeie care traversa strada regulamentar, dar și doi copii și mama lor, pasageri într-un autoturism, au fost răniți în urma a două accidente produse vineri după-amiază pe străzile din municipiul Craiova. Primul accident a avut loc în jurul orei 14.00, pe strada Caracal, în zona Spitalului Militar „Dr. Ştefan Odobleja“ din Craiova.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj, Adrian Șerban, de 30 de ani, din Teasc, care conducea o autoutilitară Mercedes pe strada Caracal, a lovit-o și accidentat-o pe Amalia Tunaru, de 25 de ani, din Craiova, care se angajase regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni. Mai exact, autoturismele care circulau pe prima și a doua bandă a străzii Caracal au oprit pentru a acorda prioritate de trecere pietonului, însă șoferul autoutilitarei, care circula pe banda a treia, nu a oprit.
Oamenii legii au mai precizat că victima accidentului a fost rănită ușor și a fost transportată la Spitalul de Urgență Craiova, unde a primit primele îngrijiri medicale. Șoferul autoutilitarei este cercetat pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Alt accident a avut loc o oră mai târziu, la intersecția străzii Petre Ispirescu cu Calea București.
Polițiștii de la Rutieră au stabilit după primele cercetări că un craiovean de 35 de ani, Adrian Ghindeanu, care conducea un Renault pe Calea București, la intersecția cu strada Petre Ispirescu a lovit din spate un autoturism Daewoo care oprise la semafor. În urma impactului dintre cele două autoturisme, doi copii de cinci și nouă ani, pasageri în Renault, dar și mama acestora, au fost răniți ușor și transportați la aceeași unitate medicală.
Polițiștii doljeni au explicat că și în cazul acestui accident se fac cercetări pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version