22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFemeile abuzate, îndemnate să iasă din coşmar

Femeile abuzate, îndemnate să iasă din coşmar

Foto: www.usnwes.com
Foto: www.usnwes.com

„Când erai mică îţi doreai o viaţă de poveste. Trezeşte-te din coşmar şi rescrie-ţi viitorul“ este mesajul transmis tuturor femeilor abuzate din judeţul Dolj prin intermediul unei campanii de suport pentru victimele violenţei domestice. În judeţ există trei centre unde femeile agresate pot să primească adăpost.

Asociaţia Dezvoltare şi Psihoterapie prin Acţiune, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, desfăşoară, din luna octombrie a anului trecut, o campanie de suport pentru victimele violenţei domestice. Prin intermediul acesteia, victimele abuzurilor pot beneficia, în mod gratuit, de suport psihologic, consiliere juridică, dar şi de ajutorul poliţiei. Însă puţine femei au curajul să povestească despre clipele de groază prin care trec, de teamă și pentru că nu sunt sigure că pot scăpa de agresor. „Nu au fost multe femei care ne-au contactat, sunt doar două sau trei cazuri pe lună, este nevoie de promovare continuă a campaniei. Femeile aleg să nu reclame abuzurile din cauza lipsei de oportunităţi. În general, acestea sunt lipsite de resurse şi vor fi nevoite să se întoarcă acasă. Agresorul, adică partenerul, are tendinţa de a o controla economic, în sensul că nu îi permite să aibă un serviciu pentru a nu se putea întreţine singură. Aşadar, e foarte greu ca o femeie abuzată să plece din domiciliul conjugal, mai ales dacă are şi copii“, a declarat Irina Gruia, psihologul care se ocupă de campania împotriva violenţei domestice.
În România nu prea există mijloace de prevenţie și multe tinere păşesc în relaţii nesigure, care le vor transforma viitorul într-un vis urât. „La noi nu sunt programe de prevenţie privind violenţa. Lipseşte cu desăvârşire educaţia relaţională la adolescenţi, iar acest lucru este destul de grav pentru că adolescenţa este perioada în care începe să se instaleze agresivitatea. Dacă nu au cunoştinţe despre acest lucru, în special fetele nu ştiu cum să ia atitudine în relaţia cu cel care le agresează“, a mai spus Irina Gruia.

Consultanţă juridică gratuită pentru femeile agresate

În cadrul acestui program, femeile care sunt abuzate de partenerii de viață vor avea posibilitatea să fie sprijinite psihologic și îndrumate din punct de vedere juridic. „Ceea ce putem face noi gratuit în cadrul acestui program este consultanţa juridică. Adică le explicăm victimelor ce demersuri pot face şi uneori chiar le întocmim plângerile. Demersurile ce pot fi întreprinse de victimă sunt plângerea penală la poliţie sau la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, cererea de emitere a unui ordin de protecţie de către Judecătoria Craiova sau cerere de divorţ. O victimă a violenţei în familie trebuie, în primul rând, să meargă la poliţie pentru a face plângere. Dacă îi este teamă, poate să ne contacteze pe noi sau orice avocat pentru a întreprinde demersurile legale“, a spus Elena Predescu, avocatul campaniei împotriva violenţei domestice.
Victimă: „Mi-a dat aer cu porţia“

O craioveancă ne-a povestit experienţa îngrozitoare prin care a trecut şi care a marcat-o pe viaţă. „Am fost bătută şi strânsă de gât. Mi-a dat aer cu porţia şi am reuşit să ies din casă cu ajutorul poliţiei. Copilul asista la aceste scene şi spunea: „Mami, mi-e frică să nu păţeşti ceva!“. Acest lucru se întâmpla în anul 2012, iar când am solicitat un adăpost la care să merg alături de copilul meu mi s-a spus că nu există“, a povestit o femeie din Craiova care a fost victima soţului agresiv.
Aceasta se plânge de faptul că, la momentul respectiv, nu a primit îndrumare din partea nimănui. „Poliţia mi-a spus să nu mă mai întorc acasă şi că este foarte bine că am scăpat cu viaţă. Şi am ales să nu mă mai întorc. Cea mai grea este perioada de după plecare, pentru că agresorul continuă să te caute şi să îţi facă probleme. Ordinele de restricţie se dau foarte greu. Vreau să vorbesc despre asta pentru că toate femeile trebuie să înţeleagă că este nevoie să vorbească şi să ceară ajutor“, a spus femeia, cu vocea gâtuită de emoţie.
Ea este una dintre victimele care au ales să-şi părăsească soţii agresivi. Acum este voluntar într-o asociaţie, unde le spune şi altor victime povestea ei, pentru a le arăta că nu sunt singure şi pentru a le da puterea să scape de coşmar.

Trei centre în sprijinul femeilor abuzate

În Craiova există trei centre care pot întinde o mână de ajutor femeilor abuzate. Două aparţin Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, şi anume Centrul de primire în regim de urgenţă pentru victimele violenţei în familie şi Centrul Maternal „Sfânta Ecaterina“.
Al treilea este Centrul social de urgență pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile“ din Craiova și aparţine Mitropoliei Olteniei. În cadrul Centrului de primire în regim de urgenţă pentru victimele violenţei în familie se acordă asistenţă persoanelor care sesizează la DGASPC situaţia în care se află, iar acestea pot rămâne aici maximum 60 de zile. În prezent, în acest centru nu există nici o victimă a violenţei conjugale. În Centrul Maternal „Sfânta Ecaterina“ primesc ajutor doar femeile însărcinate, aflate în ultimul trimestru de sarcină, şi mamele care au copii în vârstă de până la doi ani. Aici se poate primi cazare pe o perioadă de maximum un an.
Sorin Pîrvănescu, coordonatorul Centrului social de urgență pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile“ din Craiova, a declarat că în acest moment nu sunt în adăpost femei abuzate. „De-a lungul vremii am avut astfel de cazuri. Noi le putem oferi sprijin în continuare. Ele pot veni însoţite de copii şi au posibilitatea să rămână aici timp de maximum un an. Le oferim cazare, trei mese pe zi, consiliere psihologică, suport pentru a-şi găsi un loc de muncă, dar şi ajutor pentru a-şi reface actul de identitate, în cazul în care nu au reuşit să şi-l ia de la domiciliu“, a declarat Sorin Pîrvănescu.

30% dintre femeile din UE, victime ale violenței domestice

Statisticile din Europa cu privire la violenţa domestică arată că 30% dintre femeile din UE sunt victime ale violenței domestice. 25% au fost și abuzate sexual. La nivel european, violenţa domestică este considerată una dintre cele mai importante probleme de securitate din Uniunea Europeană. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS