6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLucrările de pe „Oblemenco“, sub lupa CNI

Lucrările de pe „Oblemenco“, sub lupa CNI

Finanțatorul proiectului de construire a noului Stadion „Oblemenco“, Compania Națională de Investiții, a urecheat firmele care lucrează pe șantier după ce Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj a descoperit că stadionul este ridicat și cu muncitori angajați la negru. GdS a dezvăluit acum o lună că 22 de muncitori au lucrat fără forme legale, dintre care nouă erau angajații unei firme din Băilești specializată în cultivarea legumelor. Antreprenorul general, firma CON-A, s-a contrazis în răspunsurile trimise jurnaliștilor și s-a plâns că are costuri suplimentare cu forța de muncă, deoarece nu găsește muncitori în Craiova. 

GdS prezenta pe 12 august o situație incredibilă la Stadionul „Oblemenco“, aflat în plină reconstrucție cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării și de la Primăria Craiova. Pe șantierul unde trebuia să lucreze specialiști în domeniu, dată fiind amploarea proiectului, inspectorii de muncă au descoperit muncitori necalificați, angajați la negru de două firme, dintre care una avea obiect principal de activitate „Cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și a tuberculilor“. „În luna iulie 2016, inspectorii de muncă au depistat 30 de persoane care lucrau fără forme legale la opt societăți comerciale, fapt pentru care șase dintre acestea au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 80.000 de lei, iar pentru celelalte două societăți inspectorii de muncă au făcut propuneri de cercetare penală pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă (nouă persoane la o societate, 13 la cealaltă)“, se arată în comunicatul de presă transmis de ITM Dolj. Ulterior, instituția a precizat că firmele care s-au ales cu dosare penale pentru că au fost descoperite cu mai mult de cinci persoane fără forme legale lucrează ca subcontractori la noul Stadion „Oblemenco“. Una dintre firmele prinse cu muncitori la negru este din Băilești, județul Dolj, iar cealaltă din Slatina. Cazul de pe „Oblemenco“ a intrat și în atenția Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova care a confirmat că a deschis dosare penale pe numele reprezentanților celor două firme.

CON-A spune că nu a știut de muncitorii angajați la negru

Cum a fost posibil ca pe șantierul stadionului, proiect de 50 de milioane de euro, să lucreze muncitori la negru a căror calificare nu poate fi certificată? Cine a verificat dacă persoanele angajate de firma specializată în cultivarea legumelor se pricep să lucreze la structura de rezistență a stadionului sau la montarea tribunelor, de exemplu, elemente critice pentru siguranța zecilor de mii de spectatori așteptați să vină la stadion după finalizarea lucrărilor? GdS a încercat să obțină răspunsuri la aceste întrebări de la liderul asocierii (ACI Cluj, Nisal, Dico & Țigănaș) care a câștigat licitația organizată de Compania Națională de Investiții, CON-A. Firma l-a luat pe „nu știu“ în brațe, spunând că nu ea i-a angajat pe subantreprenorii cu muncitori la negru și s-a contrazis când a fost întrebată dacă a informat și CNI, așa cum cere legea, în privința angajării respectivelor firme. Pentru a lămuri problema, GdS a formulat două rânduri de întrebări. „CON-A nu are subcontractate nici un fel de lucrări cu aceste firme (subcontractanții – n.r.)“, a precizat societatea care s-a lăudat apoi cu procedurile interne întocmite pentru a preveni astfel de situații. „Procedurile interne prevăd o selecție atentă a subantreprenorilor cu care se colaborează. Spre exemplu, pentru a preveni aceste situații, în care pot fi aduși în șantier muncitori fără forme legale, avem prevederi contractuale clare care prevăd că subantreprenorul are obligația să folosească numai personal angajat cu forme legale, respectând toate normele legale de dreptul muncii și cele privind sănătatea și securitatea în muncă. Subantreprenorul are obligația să păstreze în șantier fișele de protecția muncii ale tuturor angajaților și să le pună la dispoziția antreprenorului ori de câte ori acesta le solicită. Mai mult decât atât, în momentul în care intră pe șantier, fiecare subantreprenor este obligat să prezinte o declarație însoțită de un tabel nominal prin care își asumă faptul că fiecare angajat lucrează cu forme legale, că i-au fost aduse la cunoștință normele de protecție și siguranță a muncii și faptul că a fost echipat corespunzător. Aceste documente sunt semnate inclusiv de muncitorii incluși pe liste“, spune CON-A. Din răspuns nu reiese cine verifică dacă subantreprenorul este controlat dacă respectă cerințele de mai sus și dacă firmele asociate ale CON-A au aceleași reguli, așa că GdS a revenit cu întrebarea. „Există o procedură proprie internă de selectare a partenerilor?“. Având în vedere că relația contractuală – de prestări servicii în acest caz – a fost încheiată de către un partener al CON-A, firma noastră, direct, nu a avut cum să verifice acest detaliu (…) Legislația în vigoare nu permite accesul la evidențe prin care să se verifice îndeplinirea condițiilor legale de angajare pentru forța de muncă a respectivului partener“, a răspuns CON-A. Practic, firma recunoaște că firmele asociate pot face angajări, posibil nelegale, fără ca ea să știe acest lucru.

CNI cere firmelor să respecte contractul

GdS a întrebat firma dacă finanțatorul proiectului știa de existența subantreprenorilor cu angajați la negru. „Așa cum reiese din informațiile comunicate mai sus, anume că nu deținem un raport juridic cu aceste companii, nu a existat obligativitatea raportării subcontractării“, a venit și răspunsul. Apoi, CON-A și-a schimbat părerea. „Există o procedură de lucru în ceea ce privește informarea subcontractorilor. Ca urmare a volumului mare de activitate într-un termen foarte scurt pot exista sincope în ceea ce privește informările respective“, a spus CON-A. După cele întâmplate, firma a precizat că societatea (asociatul CON-A – n.r.) care a avut „legătură contractuală cu cele două companii supuse atenției a întrerupt și reziliat contractul imediat ce a fost informată cu privire la neregulile constatate de ITM. În plus, tuturor factorilor implicați în proiect li s-a comunicat să ia toate măsurile pentru ca această situație să nu se mai repete“. Și CNI le-a pus în vedere firmelor să respecte contractul pe care l-au semnat. „CNI nu a fost notificată cu privire la încheierea respectivelor contracte de prestări servicii. În acest sens, societățile CON-A și ACI Cluj au fost notificate de către CNI cu privire la obligațiile contractuale ce le revin cu privire la subcontractarea unor lucrări“, se arată în răspunsul Companiei către GdS.

Muncitorii din Craiova, greu de găsit

CON-A a precizat pentru GdS că a fost nevoită să reloce muncitori de pe alte șantiere din țară, deoarece nu a găsit forță de muncă în Craiova. „CON-A a făcut demersurile pentru angajarea de forță calificată și necalificată pentru acest proiect și nu numai împreună cu AJOFM Craiova. Posturile vacante au fost ocupate parțial, iar muncitori proprii au fost relocați de la alte șantiere ale companiei, ceea ce a implicat și resurse financiare suplimentare alocate de compania noastră (…). Noi am încercat să selectăm și forță de muncă locală, să implicăm craioveni în ridicarea stadionului (…) Însă, având în vedere că nu am reușit (…) compania noastră și-a mobilizat resursele pentru a finaliza în cele mai bune condiții acest proiect“, a spus CON-A.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS