16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovean căutat doi ani, în arest pentru trafic de persoane

Craiovean căutat doi ani, în arest pentru trafic de persoane

Un craiovean, de 29 de ani, urmărit la nivel național și internațional din iulie 2014, a ajuns ieri la Penitenciarul Rahova, unde va executa o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru trafic de persoane. Este vorba de Cristian Gioca, în cazul căruia Curtea de Apel a dat pe 30 iunie 2014 o decizie definitivă privativă de libertate (patru ani), „din care se deduce durata reţinerii şi a arestării sale preventive, de la 14.07.2010 la 24.11.2010 inclusiv“. Gioca a fost extrădat din Norvegia în baza unui mandat emis de Tribunalul Dolj.
„În data de 20.07.2016, o escortă formată din polițiști din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională şi Serviciul de Investigații Criminale Dolj l-au preluat din Norvegia – Oslo pe Gioca Cristian, 29 de ani, din municipiul Craiova. Acesta era extrădat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de magistrații Tribunalului Dolj, într-un dosar din 2010. Gioca este condamnat de magistrați să execute o pedeapsă privativă de libertate de patru ani pentru trafic de persoane. Polițiștii l-au predat pe bărbat unei escorte din cadrul ANP, care l-a dus în Penitenciarul Rahova“, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS