Acasă Local Gorj Afacerile cu cărbune ale CET Govora, în atenţia poliţiştilor

Afacerile cu cărbune ale CET Govora, în atenţia poliţiştilor

Poliţiştii din Vâlcea au organizat joi, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, 22 de percheziţii domiciliare în trei județe și în municipiul Bucureşti, într-o cauză în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul producerii energiei electrice şi termice. Prejudiciul este etimat la 8 milioane de lei. Descinderile au avut loc în judeţele Vâlcea (10), Mehedinți (3) și Gorj (8), precum şi în municipiul Bucureşti (1). Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 – 2016, un agent economic, cu obiect de activitate producerea de energie electrică şi termică, ar fi evidenţiat în actele contabile cheltuieli nereale, în baza unor contracte de achiziţie a cărbunelui încheiate cu firme de profil. În documentele de însoţire a mărfii ar fi fost înscrise cantităţi mult mai mari decât cele achiziționate în realitate. Prejudiciul cauzat depășeste 8.000.000 de lei. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, cele opt percheziţii din judeţ au avut loc la Motru, Cătunele, Bengeşti-Ciocadia şi Bumbeşti-Jiu.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version