Una dintre cele mai folosite treceri de pietoni din Craiova a fost recent desființată. Vorbim despre zebra de la intrarea în Piața Centrală dinspre strada Dezrobirii. Craiovenii care au drum pe aici se declară revoltați de decizia autorităților. Politia Rutieră spune că trecerea de pietoni a fost desființată pentru că se creau ambuteiaje în zonă. Chiar și în aceste condiții, oamenii traversează, zilnic, tot prin locul respectiv.