Cantităţile mari de apă căzute luni seară au fost determinate de un ciclon mediteranean care pe parcursul zilei a traversat Oltenia, susţin meteorologii craioveni. Astfel, potrivit acestora, în Oltenia s-au înregistrat frecvent peste 25 l/mp, iar pe arii restrânse peste 50 l/mp. Cantitatea maximă de precipitaţii a fost de 105,5 l/mp la Costeşti, în Vâlcea, iar în judeţul Dolj, 66,3 l/mp la Podari. „La Craiova, precipitaţiile înregistrate au totalizat 38,6 l/mp. Frecvenţa apariţiei precipitațiilor pe teritoriul Olteniei este cea mai mare în luna iunie, din punct de vedere climatologic, iar cantitățile de acum nu sunt ceva neobişnuit. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică ce viza instabilitatea meteorologică şi cantităţi mari de precipitaţii încă din cursul zilei de sâmbătă, care a fost actualizată luni, anticipându-se cantităţi ce depăşeau local 20-25 de l/mp şi izolat 50 de l/mp. Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Craiova a emis în seara zilei de luni cinci atenţionări de cod galben şi o avertizare cod portocaliu de fenomene periculoase imediate, vizând, de asemenea, cantităţi importante de apă în cursul nopţii de luni spre marţi. În cursul zilei de astăzi (ieri – n.r.) şi mâine (astăzi – n.r.) vor mai fi adverse, care pot depăşi 15 l/mp. Începând de joi, vremea va intra într-un proces de încălzire, în weekend aşteptându-se temperaturi de peste 35 de grade, adică vom avea o vreme caniculară“, a spus Adriana Băcescu, şef serviciu la SRPV Craiova.