Acasă Local Dolj „Premianţi la TehnoFest“ – expoziţie la Casa de Cultură

„Premianţi la TehnoFest“ – expoziţie la Casa de Cultură

Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ va găzdui marți, 7 iunie, de la ora 11.00, vernisajul expoziției „Premianți la TehnoFest“. În Salonul Medieval al instituției vor fi prezentate lucrările premiate la cea de-a III-a ediție a Concursului Regional TehnoFest, organizat de Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica“ din Craiova și Inspectoratul Școlar Județean Dolj. Au intrat în competiție elevi cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani, iar cele mai bune lucrări au fost stabilite pe categorii de vârstă la fiecare dintre cele patru secțiuni ale concursului: „Turist în oraşul meu“ (prezentări power-point), „Poveştile oraşului: locuri, tradiţii, meşteşuguri“ (fotografii digitale), „Sărbătorile anului“ (sărbători oficiale și tradiționale, calendar eco-desene realizate cu ajutorul aplicaţiilor specifice pe calculator) și „Bal mascat-măşti pentru carnaval“. Lucrările vor putea fi admirate în următoarele două săptămâni.

Lucrează în presa scrisă din 2002, dar în facultate a cochetat şi cu televiziunea și radioul. Consideră că munca în televiziune este un proces de perfecţionare atât profesională, cât şi a personalităţii.
Exit mobile version