11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLucrările la Stadionul Municipal, verificate de finanţator

Lucrările la Stadionul Municipal, verificate de finanţator

Stadionul Municipal va fi gata anul viitor
Stadionul Municipal va fi gata anul viitor

Lucrările la Stadionul Municipal din Târgu Jiu vor fi verificate în zilele următoare de către o comisie din partea finanţatorului, respectiv Compania Naţională de Investiţii. Reprezentanţii finanţatorului vor ajunge la Târgu Jiu pentru a urmări ceea ce s-a executat până în prezent şi care este ritmul lucrărilor, în raportul cu graficele de execuţie. Potrivit autorităților locale, lucrările sunt în grafic dat fiind și faptul că cele două firme au angajat tot mai mult personal care să lucreze pentru ridicarea noului stadion. Se doreşte finalizarea lucrărilor la parcarea subterană, la hotelul de patru stele pentru a se trece la realizarea bazei pe care va fi montată structura metalică pe care se vor ridica tribunele acoperite. Ulterior se va trece la montaje şi la lucrările de interior.

Peste 20 de milioane de euro

Pentru construcția stadionului s-au alocat 20 de milioane de euro. Arena de la Târgu Jiu va avea o capacitate de 13.000 de locuri și se va număra printre cele mai moderne din țară. Reprezentanții primăriei sunt optimişti şi dau asigurări că stadionul va fi gata la sfârșitul anului 2017. Ploile din această perioadă au îngreunat constructorii, însă aceştia nu au stat pe loc, ci au executat alte tipuri de lucrări. Au fost aduse pe şantierul noului stadion toate echipamentele necesare, astfel încât să poată fi executate toate lucrările complexe care sunt prevăzute în proiect. Firma care realizează stadionul municipal din Târgu Jiu este aceeaşi care a construit Cluj Arena, unul dintre cele mai moderne stadioane din ţară. Noul stadion va putea găzdui meciuri din cupele europene şi chiar meciuri ale echipei naţionale de fotbal, precum şi competiţii naţionale de atletism, întrucât pista modernă construită acum doi ani a fost păstrată. Tot la Târgu Jiu trebuie să înceapă şi lucrările de modernizare la Sala Sporturilor. Acestea vizează modernizarea clădirii şi dublarea numărului de locuri. Dacă lucrările vor debuta la sfârşitul lunii mai este posibil ca până în luna decembrie să fie finalizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS