10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj„De dragoste, de primăvară“, cu Ansamblul Folcloric „Maria Tănase“

„De dragoste, de primăvară“, cu Ansamblul Folcloric „Maria Tănase“

Ansamblul Folcloric „Maria Tănase“ îi invită pe craioveni, joi, 12 mai, de la ora 18.00, la premiera spectacolului „De dragoste, de primăvară“. Alături de artiștii ansamblului, Petrică Mâțu Stoian, Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Cristian Bănățeanu, Liliana Popa, Aneta Șișu, Ciri Mayer, orchestră și dansatori, vor urca pe scenă și tineri interpreți din alte zone ale țării, precum Marian Medregoniu și Delia Barbu din Mehedinți, Andra Ioana Matei din zona Bucovinei.

Nu lipsesc din programul serii dansurile populare care vin să desăvârșească spectacolul. „Am conceput coregrafii care vin în sprijinul titlului «De dragoste, de primăvară» . Primul montaj este format din jocuri populare de la Desa, care aveau loc primăvara, pentru ca în al doilea montaj să căutăm să venim cu dansuri din partea Calafatului“, a precizat în cadrul unei conferințe de presă Ionel Garoafă, coregraful Ansamblului „Maria Tănase“.
Spectacolul găzduit de Teatrul „Colibri“ va fi prezentat de Alina Șerban. Prețul unui bilet este de 30 de lei, iar pentru elevi, studenți, pensionari – 20 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS