16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFestivalul Primăverii, la Craiova

Festivalul Primăverii, la Craiova

Centrul Multifuncţional Craiova a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, cea de-a III-a ediţie a Festivalului Primăverii, un târg de flori și bunuri de larg consum.
Muşcatele, dar şi sporul casei, o plantă de interior care îşi poate găsi locul atât în casă, cât şi în grădină, au fost preferatele craiovenilor în materie de flori, după cum ne-au declarat expozanţii.
Printre garofiţe, salvie, petunii curgătoarea, begonii, dar şi măslini, lămâi, portocali, cei mari şi cei mici şi-au făcut loc şi spre standurile Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“ sau spre cel al Muzeului Olteniei. Tot felul de activităţi propuse de instituţiile de cultură le-au testat creativitatea.
Dacă la standul muzeului se făcea pictură pe sticlă, pe lut şi pe pânză, la cel al bibliotecii, cei mai mici şi-au putut confecţiona tot felul de obiecte hand-made, la fel cum s-au putut transforma, prin intermediul picturilor pe faţă, în personajul preferat. „În afară de expoziţia de carte şi titlurile cu care i-am obişnuit pe cititorii noştri, le-am pus la dispoziţie craiovenilor posibilitatea de a-şi face permise electronice gratuite de bibliotecă, dar şi o mulţime de acţiuni interactive cu cei mici: atelier de face painting, ateliere în care pot să înveţe singuri să-şi facă brăţări, la fel cum tot la standul nostru au putut viziona desene animate sau documentare“, a precizat bibliotecarul Sofia Cercel.

Meşteri de ieri şi de azi

Printre expozanţii de la Centrul Multifuncţional şi-au făcut loc şi câţiva meşteri. De la Tismana, a poposit în inima Olteniei, pentru a aduce cu sine piese ale costumului popular pe care le confecţionează de peste 50 de ani, Gheorghe Ciuncanu. „Am deprins acest meşteşug de la tatăl meu, care a fost un mare artizan. Cu el a luat fiinţă Cooperativa Arta Casnică. Am venit astăzi cu veste, pantaloni, pardesie, costume populare, haina lui Dincă Schileru, ipingele, toate cu motive din zona Gorjului, realizate din lână“, a precizat Gheoghe Ciuncanu.
Meşteri iscusiţi se nasc şi-n zilele noastre. Din dragoste de lemn, o profesoară de engleză şi un inginer au creat piese de mobilier, pe care le-au pictat, spre încântarea iubitorilor de frumos. Tăviţe de lemn, măsuţe, scaune, cuiere, etajere, dar şi suporturi de birou purtând amprenta familie Dilganu au fost expuse la sfârşitul săptămânii trecute la Festivalul Primăverii desfășurat la Centrul Multifuncţional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS