14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProiect de un milion de euro la Leu, din fonduri europene

Proiect de un milion de euro la Leu, din fonduri europene

Comuna Leu a câștigat un proiect în valoare de 1.000.000 de euro, pe Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin care vor fi asfaltate 15 drumuri din satele Leu și Zănoaga, ce aparțin de comuna respectivă, a declarat primarul localității, Iulian Cristescu. „Comuna Leu este prima comună din țară la care s-a aprobat un astfel de proiect de 1.000.000 de euro din fonduri europene, din 42 de localități din țară, care au depus proiecte pe Submăsura 7.2, pe PNDR. Lucrările de astfaltare a drumurilor din Leu și Zănoaga vor începe în scurt timp, după ce vom organiza licitația pentru execuție“, a mai spus primarul Iulian Cristescu. Proiectul a fost depus de anul trecut la autoritatea competentă. Pentru sesiunea din 2015, respectiva Submăsură 7.2 s-a numit „Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică“ și puteau aplica unitățile administrativ-teritoriale din mediul rural care intenționau să facă lucrări mici, cum ar fi asfaltarea de drumuri, alimentarea cu apă, captarea apei uzate, crearea și modernizarea infrastructurii educaționale ante și preșcolară etc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS