21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjParcul Central „Constantin Brâncuşi“, modernizat cu două milioane de euro

Parcul Central „Constantin Brâncuşi“, modernizat cu două milioane de euro

Parcul Central „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu va intra într-un amplu proces de modernizare. Primăria Târgu Jiu a elaborat un proiect care va beneficia de o finanţare europeană în valoare de două milioane de euro. Fosta grădină publică a oraşului, înfiinţată în urmă cu peste o sută de ani şi care se întinde pe o suprafaţă de peste 10 hectare, adăposteşte în prezent unele din cele mai valoroase opere ale sculpturii moderne mondiale. Este vorba de Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului, realizate în perioada 1937 – 1938 de sculptorul Constantin Brâncuşi şi intrate în Patrimoniul European. Autorităţile locale şi centrale vor să introducă Ansamblul Calea Eroilor de la Târgu Jiu şi în Patrimoniul Mondial al UNESCO. Modernizarea Parcului Central din Târgu Jiu are legătură cu această intenţie. Proiectul ar presupune punerea în valoare şi protejarea operelor brâncuşiene, crearea de noi zone decorative cu plante şi arbori, reamenajarea aleilor cu pavaj decorativ şi înfiinţarea unor alei pietonale şi pentru biciclete.

Trei noi fântâni arteziene

De asemenea, Parcul Central ar mai avea nevoie de refacerea împrejmuirii ţinând cont de caracterul istoric al parcului, dar și de refacerea iluminatului public şi peisagistic-decorativ. Proiectul mai presupune repararea unor clădiri din incinta parcului şi amenajarea a trei fântâni arteziene. Raul Chiriac, directorul de investiţii din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a precizat că documentaţia proiectului a fost reactualizată în vederea depunerii acestuia, astfel încât primăria să primească fonduri europene pentru realizarea lucrărilor. Zona în care se află Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor şi Poarta Sărutului nu intră în acest proiect, ea urmând să fie inclusă în alt program, cel de modernizare a Axei Brâncuşi. „Face parte din proiectul mai complex de reabilitare şi modernizare a ansamblului monumental. Sunt noi amenajări, instalaţii de irigaţii automatizate pentru udarea spaţiilor verzi. Vor fi modernizate şi locurile de joacă şi reabilitate unele clădiri existente cum ar fi turnul de apă, punerea în valoare a acestuia, având în vedere caracterul istoric. Aleea Scaunelor care este sit de categoria A nu intră în acest proiect“, a declarat Raul Chiriac, şeful Serviciului investiţii din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS