12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjActivitatea managerului CEO, criticată de Ministerul Energiei

Activitatea managerului CEO, criticată de Ministerul Energiei

Laurenţiu Ciobotărică a participat la întâlnirea de la Ministerul Energiei
Laurenţiu Ciobotărică a participat la întâlnirea de la Ministerul Energiei

Activitatea managerului interimar al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciobotărică, a fost criticată de reprezentanţii Ministerului Energiei, principalul acţionar al companiei de stat. Criticile au fost aduse în cadrul întâlnirii grupului de lucru Lignit, care s-a desfășurat marți, la Ministerul Energiei, sub coordonarea secretarului de stat Corina Popescu. Membrii grupului, reprezentanți ai CEO, au făcut o prezentare generală a exploatărilor de lignit din Bazinul Minier al Olteniei. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei, discuțiile au condus spre concluzia că există resursă de cărbune, însă trebuie eficientizat costul de exploatare. Prezentarea făcută în cadrul Comitetului de către membrii grupului de lucru a avut un caracter general, fără a aduce conținut substanțial privind situația sectorului minier de lignit, potrivit aceleiaşi surse.

„Companie administrată haotic“

Potrivit secretarului de stat Corina Popescu, din cadrul Ministerului Energiei, Complexul Energetic Oltenia a fost administrat haotic, deşi este o companie solidă şi care face parte din Sistemul Energetic Naţional. „Complexul Energetic Oltenia este o companie solidă și cu perspective, dar care a fost administrată haotic și cu vizibile deturnări de la scopul ei primordial, acela de a fi parte integrantă din sistemul de securitate energetică național. Deși se fac încercări vizibile în zona de restructurare, cred că mai e mult de lucru și sper că vom vedea mai rapid rezultate și efecte concrete. Aș vrea ca aceia care conduc CEO să înțeleagă răspunderea ce le revine și că nu există soluții miraculoase care le sunt oferite de cine știe ce foruri de la centru. E nevoie de multă muncă și determinare. Și mai cred că e nevoie de asumare personală în actul de management. Comitetul de coordonare pentru activitatea minieră are un rol determinant în acest proces, dar nu pot să îmi ascund dezamăgirea când văd ritmul în care se mișcă activitatea conducerii de la CEO. Ne vom întâlni și săptămâna viitoare și sper că până la următoarea întâlnire să vedem determinarea de care e nevoie“, a declarat Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei și coordonator al Comitetului pentru activitatea minieră, după întrunirea grupului de lucru Lignit.

O nouă reuniune

Întrucât cei doi reprezentanţi ai CEO, Laurenţiu Ciobotărică, manager interimar, şi Daniel Antonie, şeful Diviziei Miniere, nu i-au convins pe membrii grupului de analiză, va avea loc o nouă întâlnire. „Grupul se va reuni din nou săptămâna viitoare, când membrii acestuia vor completa prezentarea, la solicitarea doamnei secretar de stat, cu perspectiva de dezvoltare pe care o propun, identificând modalitatea și instrumentele de îndeplinirea a acesteia“, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Energiei. Conform Ministerului, activitatea de extracţie a lignitului în Bazinul Minier al Olteniei se desfăşoară pe teritoriul a trei judeţe, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, în 17 perimetre miniere, dintre care 16 exploatate prin lucrări miniere la zi şi un perimetru exploatat prin lucrări miniere subterane. Capacitatea de producţie proiectată este de 35 de milioane de tone pe an de lignit energetic din care 98,6% în exploatări la zi şi 1,4% în exploatări subterane, fiind determinată de dotarea tehnică, baza materială şi condiţiile tehnologice. Consumatorii lignitului exploatat în aceste perimetre sunt termocentralele Rovinari, Turceni, Craiova şi Işalniţa, precum şi centralele termice CET Halânga, CET Govora, CET Arad, CET Oradea, COLTERM Timişoara, UATA Motru şi instituţiile publice şi consumatorii casnici din regiune. Nivelul producţiei de lignit înregistrat de Complexul Energetic Oltenia (CEO) în anul 2015 a fost de 22.405.180 de tone de cărbune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS