16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimarul din Filiași, trimis în judecată în al doilea dosar penal

Primarul din Filiași, trimis în judecată în al doilea dosar penal

Procurorii spun că au descoperit o serie de nereguli la Primăria Filiași, în ultimul dosar  prejudiciul fiind calculat la suma totală de 352.289 lei (Foto: Arhiva GdS)
Procurorii spun că au descoperit o serie de nereguli la Primăria Filiași, în ultimul dosar
prejudiciul fiind calculat la suma totală de 352.289 lei (Foto: Arhiva GdS)

Procurorii au dispus ieri trimiterea în judecată a primarului orașului Filiași, Nicolae Stăncioi, acuzat de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu. În același dosar va fi judecat și Gheorghe Dragă, directorul economic al Primăriei Filiași.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași au anunțat ieri că au încheiat cercetările și au trimis instanței dosarul penal în care primarul Nicolae Stăncioi și directorul Gheorghe Dragă sunt acuzați de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.
Anchetatorii au reținut că, în perioada ianuarie 2010 – octombrie 2014, edilul Stăncioi „nu a întreprins măsurile necesare pentru intentarea unei acțiuni civile la instanța competentă în vederea stabilirii noului nivel de redevență pentru cele zece spații medicale folosite de medicii de familie din cadrul Policlinicii Filiași, fapt ce a avut ca urmare încasarea unei redevențe inferioare celei existente pe piață“. Primăria Filiași a încasat o redevență de 1 euro/mp/lună, față de 2,8 euro/mp/lună, cât ar fi fost prețul pieței. Procurorii susțin că, în acest fel, bugetul orașului a fost prejudiciat cu suma totală de 352.289 de lei.
Primarul Stăncioi mai este acuzat că nu a depus la Consiliul Local Filiași un proiect de hotărâre prin care să se stabilească un nou nivel de redevență. Abia pe 29 octombrie 2014, Consiliul Local Filiași a emis hotărârea nr. 65, prin care redevența pentru cabinetele medicale a fost stabilită la 1,5 euro/mp/lună.
În ceea ce îl privește pe directorul Dragă, acesta este acuzat că, „în calitate de director executiv în cadrul Primăriei Filiași, în perioada ianuarie 2010 – octombrie 2014, deși avea cunoștință despre necesitatea stabilirii unui nou nivel de redevență pentru spațiile medicale folosite de medicii de familie din cadrul Policlinicii Filiași, nu a întocmit propunerea de modificare a redevenței în funcție de legislația în vigoare (obligație de serviciu prevăzută în fișa postului) și nu a controlat și urmărit încasarea impozitelor și taxelor locale, inclusiv a redevenței“. Procurorii din Filiași au mai precizat că a fost pus sechestru pe bunurile imobile deținute de primarul Stăncioi până la concurența sumei de 352.289 de lei. Dosarul în care Nicolae Stăncioi și Gheorghe Dragă sunt acuzați de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu a fost trimis magistraților de la Judecătoria Filiași.

Primul dosar – infracțiuni asimilate celor de corupție

În noiembrie, anul trecut, Nicolae Stăncioi și Gheor­ghe Dragă au fost trimiși în judecată într-un alt dosar, în care au fost acuzați de comiterea unor infracțiuni asimilate celor de corupție.
Cei doi inculpați au fost acuzați că au încheiat patru contracte prin care bugetului orașului a fost prejudiciat cu suma totală de 96.463 de lei. În timpul urmăririi penale a fost recuperată suma de 42.081 de lei, iar Primăria Filiași s-a constituit parte civilă cu diferența de 54.382 de lei, sumă care trebuie recuperată de la APIA Dolj. În acest dosar este vorba de mai multe imobile aflate în proprietatea Primăriei Filiași, care au fost închiriate în baza unor contracte de comodat unor societăți comerciale și către APIA Dolj și AJOFM Dolj. Deși în respectivele contracte se preciza că utilitățile trebuia să fie plătite de chiriași, facturile au fost achitate, de fapt, din bugetul Primăriei Filiași.
În legătură cu contractul încheiat cu APIA Dolj, anchetatorii au reținut că „inculpatul Stăncioi Nicolae, în calitate de ordonator principal de credite, şi inculpatul Dragă Gheorghe, în calitate de director executiv, fără a aduce la cunoştinţă existenţa acestui contract celorlalţi funcţionari din cadrul Primăriei Filiaşi cu atribuţii în materia respectivă, au aprobat şi efectuat plăţi ale facturilor fiscale emise de terţi ca urmare a cheltuielilor generate de comodatarul APIA Dolj, cheltuieli ce au fost determinate prin expertiză contabilă la suma de 67.302,76 lei“. Din această sumă au fost achitate energia termică, energia electrică, apa şi canalizarea pentru clădirea în care funcționează APIA Dolj.
Acest prim dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Filiași pe 13 noiembrie 2015, iar la termenul de pe 2 martie, instanța a hotărât să mențină controlul judiciar faţă de cei doi inculpați. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 20 aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS