Doi copii orfani de ambii părinţi vor fi ajutaţi financiar de Complexul Energetic Oltenia(CEO). Este vorba de un băiat de 15 ani şi o fată de 13 ani, copiii lăcătuşului-mecanic mort săptămâna trecută lângă o bandă de cărbune a unei cariere miniere din cadrul CEO. „Directoratul CEO a hotărât încheierea unui act de mecenat cu curatorul celor doi minori, Pop Nicolae Gabriel (15 ani) şi Pop Ana-Maria Alexandra (13 ani), rămași orfani în urma decesului tatălui (salariat al CE Oltenia) prin care lunar se va achita o sumă echivalentă cu două salarii brute minime pe economie, inclusiv în luna în care Pop Nicolae Gabriel va absolvi cursurile scolii profesionale, pe care o urmează în prezent. În conformitate cu prevederile CCM al CE Oltenia aplicabil, capitolul I “Măsuri speciale de protecţie a salariaţilor”, s-a aprobat angajarea lui Pop Nicolae Gabriel, după absolvirea şcolii profesionale, pe un post corespunzător calificării sale. Conducerea companiei nu a dorit să avanseze în spaţiul public promisiuni verbale, ci decizii certificate prin hotărâri de directorat, în urma stabilirii posibilităţilor legale pe care le are societatea, în actuala situaţie, de a susţine financiar acţiuni umanitare. Întelegând cu toată responsabilitatea gravitatea situaţiei de fapt, orice intenţie de întrajutorare din partea unei instituţii trebuie să urmeze calea legală pentru a fi pusă în practică“, potrivit unui comunicat de presă al CEO.