9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljComuna Moțăței îmbracă straie moderne

Comuna Moțăței îmbracă straie moderne

publireportaj motatei primarie1

Moţăţei, una dintre cele mai mari comune din judeţul Dolj ca număr de locuitori şi întindere, a început să capete atributele unei localități moderne. De 16 ani, de când Constantin Enea este primar, comuna se afla într-o dezvoltare permanentă, fiind făcute investiții care să îmbunătățească nivelul de trai al localnicilor. Astfel, în mai puțin de o lună, va putea fi rezolvată problema canalizării, pe tronsonul I din comună, urmând ca pe parcursul acestui an să fie implementat proiectul privind canalizarea și pe tronsonul II. „Fondurile pentru acest proiect vin de la Guvernul României. Cel mai mare impediment, atunci când vine vorba de investițiile care ar trebui făcute, îl reprezintă birocrația. Demersurile sunt adesea blocate de numărul de acte și documente percepute de legislație și care trebuie neapărat întocmite, precum și de timpul lung de așteptare până când proiectele vor fi aprobate“, a spus primarul Constantin Enea.

Stație performantă de filtrare a apei, o dorință a primarului

Edilul spune că urmează să se ocupe și de asfaltarea drumurilor din comună. Deocamdată, acestea au fost pietruite, iar înainte de asfaltare se așteaptă finalizarea proiectului cu canalizarea. „Tot din cauza birocrației nu am accesat fonduri provenite de la Uniunea Europeană, dar vom găsi o soluție pentru asfaltare. Deocamdată, am ales varianta pietruirii drumurilor, cu precizarea că materialele achiziționate sunt de bună calitate și rezistă indiferent de condițiile meteorologice“, a explicat primarul.
Deși comuna Motăței are rețea de apă potabilă de aproape 14 ani, Constantin Enea urmărește realizarea unei achiziții importante: o stație de filtrare a apei performantă. „Este o investiție costisitoare, însă absolut necesară pentru sănătatea și siguranța locuitorilor din comună. A fost instalată o astfel de stație la Dăbuleni și așteptăm să vedem dacă rezultatele se ridică la nivelul așteptărilor noastre“, a declarat primarul.
Tot pentru siguranța locuitorilor din comună, postul de poliție va fi mutat într-o casă achiziționată special de primărie, care urmează să fie reabilitată.

Școlile, grădinițele și cabinetele medicale au fost reabilitate

În comuna Motăței au fost renovate cele două cabinete medicale. Acum dispun de aparatura necesară și personal calificat. „În comună vin numai medici cu experiență, care se ocupă atent de nevoile oamenilor. Vom continua să facem investiții în ceea ce privește aparatura, astfel încât, doar în cazul intervențiilor chirurgicale sau al altor afecțiuni grave, locuitorii din comună să fie nevoiți să meargă la Calafat sau Craiova“, a precizat primarul Constantin Enea. De asemenea, în Moțăței a fost deschis și un cabinet stomatologic, de care se ocupă un medic care face naveta de la Calafat de trei ori pe săptămână.
Școlile și grădinițele din comună au fost reabilitate și beneficiază acum de încălzire cu centrală, mobilier nou și grupuri sanitare la standarde. Acest lucru îi face pe copii să vină cu drag la școală și să participe la tot felul de concursuri și olimpiade menite să-i ajute să-și dezvolte cunoștințele și pregătirea. Mulți dintre profesorii care predau la școlile din Motăței sunt nevoiți să facă naveta din localitățile apropiate, însă acest lucru nu reprezintă un impediment deoarece primăria le decontează banii pentru transport.

Legumicultura, o îndeletnicire pentru multe generații

Comuna Moțăței se poate mândri cu o activitate agricolă bogată, în special în ceea ce priveşte legumicultura. Pământul este rodnic, căci este bogat în cernoziom, iar acest lucru îi încurajează pe locuitori să cultive roşii, castraveţi, pepeni, ardei şi mazăre. Însă, de departe, cea mai bogată cultură în fiecare an se dovedeşte cea de varză timpurie. Tocmai de aceea, toamna se recoltează mii de tone de varză care ajung pe tarabele piețelor din întreaga țară, iar târgul de la intersecţia drumului ce vine dinspre Craiova cu cel care duce către Băilești este o dovadă clară a recoltelor bune. Zeci de mașini opresc zilnic pentru a-și umple portbagajele cu legume proaspete, iar locuitorii din comună tratează activitatea agricolă ca pe o afacere de familie și o îndeletnicire care se transmite din generație în generație.
Iar pentru ca munca să meargă cu spor, din când în când este nevoie și de puțină distracție. Drept urmare, cele două cămine culturale găzduiesc serbările elevilor, reprezentații teatrale, spectacole ale unor formații locale și alte evenimente care să-i ajute pe locuitori să se relaxeze. La Dobridor, căminul cultural a fost reabilitat în toamna anului trecut, iar uneori găzduiește și nunți. La cel din Moțăței, lucrările de renovare vor începe în curând.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS