10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFuncţia lui Călinoiu, la mâna noului prefect de Gorj

Funcţia lui Călinoiu, la mâna noului prefect de Gorj

Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj
Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj

Soarta preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, ar putea fi decisă în următoarele zile. Prefectura Gorj a primit adresa de la Agenția Națională de Integritate (ANI) cu răspunsurile care au fost solicitate în ceea ce priveşte starea de incompatibilitate a preşedintelui CJ Gorj. Acesta a fost declarat incompatibil de către inspectorii de integritate, întrucât a ocupat simultan funcţia de şef al CJ Gorj şi postul de expert în cadrul unui proiect al Inspectoratului Şcolar Judeţean. Veniturile din activitatea respectivă nu au fost consemnate în declaraţiile de avere ale lui Călinoiu. Acesta din urmă a contestat raportul ANI în instanţă, iar cererea a fost respinsă, pe motiv de netimbrare. A doua contestaţie se va judeca la Curtea de Apel din Alba Iulia. Prefectura Gorj a cerut lămuriri ANI pentru a vedea dacă raportul a rămas definitiv şi executoriu, în urma respingerii primei contestaţii depuse de Călinoiu, la Curtea de Apel din Craiova.

Trebuie să se dumirească şi juriştii prefecturii

Noul prefect al județului Gorj, Gheorghe Paraschivu, a declarat că răspunsul venit de la ANI este foarte stufos și nu reiese clar dacă președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, este incompatibil și trebuie să plece din fruntea instituției. În perioada următoare, juriștii Prefecturii Gorj vor analiza răspunsul venit de la ANI și va fi luată o decizie. „Nu este nici o problemă. În mod evident, Instituţia Prefectului a avut o solicitare privind asigurarea transparenţei decizionale pe Legea 544 şi trebuia să răspundă. Nu ştiu care a fost conţinutul solicitării, dar s-a adresat Curţii de Apel din Craiova. A fost decizia Instituţiei Prefectului de a răspunde presiunilor mediatice care în ultimul timp au fost în sensul de a da verdicte în locul instanţelor de judecată. Este un fiasco acest lucru. Procesul este în curs de judecată, iar raportul ANI este suspendat la ora actuală“, a spus Ion Călinoiu, şeful CJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS