12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAgenți de la Secția 3, acuzați că au snopit în bătaie un șofer craiovean

Agenți de la Secția 3, acuzați că au snopit în bătaie un șofer craiovean

Un craiovean a formulat două plângeri, una la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și alta la Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Dolj, în care acuză doi agenți de la Secția 3 că l-ar fi încătușat și bătut, după care l-au sancționat fără nici un temei legal. Este vorba de craioveanul Cătălin Persu, de 32 de ani. Incidentul a avut loc pe 13 ianuarie, în jurul orei 22.30, pe o alee din cartierul craiovean Valea Roșie, iar plângerile au fost depuse o lună mai târziu, pe 12 februarie. Astfel, în plângerile formulate, craioveanul a explicat că în acea seară a oprit mașina pe o alee din cartierul Valea Roșie pentru a-și lăsa prietena acasă. Pe aceeași alee și-a făcut apariția o Dacia Logan a polițiștilor de la Secția 3, iar un agent i-ar fi reproșat că încurcă circulația. Oamenii legii au oprit mașina și în scurt timp a început scandalul. „Ambii (agenți – n.r.) au coborât și au venit la portiera mea, cerându-mi buletinul. Înainte de a prezenta documentul de identitate, le-am solicitat să mă lămurească privind eventualele reguli ce le-aș fi încălcat, moment în care unul dintre ei a tras forțat de ușa autoturismului, trăgând de mine să mă scoată afară. Fiind surprins de atitudinea acestora, am apucat să întind mâna și să prind cartea de identitate care era pe bordul mașinii, însă mi-a scăpat din mână urmare a zbicelilor la care am fost supus. În continuare, m-au coborât forțat și mi-au sucit imediat mâinile la spate, punându-mi cătușele și lovindu-mă cu pumnii și picioarele“, a explicat bărbatul. Incidentul a fost văzut de mai mulți locatari din zonă, a mai spus tânărul. Acesta mai susține că, după acest episod, a fost băgat în Loganul polițiștilor și dus la Secția 3, unde ar fi fost lovit din nou în spate, abdomen, dar și peste mâini și glezne. Totul s-a încheiat cu o amendă de 1.000 de lei, iar pe procesul-verbal agenții nu ar fi consemnat obiecțiile craioveanului. În aceeași noapte, acesta din urmă a anunțat incidentul la 112, iar a doua zi s-a prezentat la IML Craiova, de unde a obținut un certificat medico-legal în care medicii legiști au consemnat că bărbatul are nevoie de trei-patru zile de îngrijiri pentru vindecarea leziunilor suferite.

Polițiștii au altă variantă

Întrebați despre aceste acuzații, reprezentanții IPJ Dolj au explicat că, într-adevăr, craioveanul a depus o plângere la inspectorat, plângere care se află în acest moment în lucru la Biroul de Control Intern. „La IPJ Dolj a fost depusă o plângere privind aspectele sesizate. Plângerea se află în lucru la Biroul de Control Intern, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale“, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.
Polițiștii mai spun că lucrurile nu au stat chiar așa cum au fost descrise de tânărul craiovean. Ei susțin că acesta ar fi refuzat să mute mașina de pe alee și să prezinte documentele la solicitarea agenților de la Secția 3, cărora le-a adresat „injurii și expresii jignitoare“. Cu alte cuvinte, tânărul i-ar fi luat la înjurături pe polițiștii care i-au cerut să își mute mașina. Acesta ar fi motivul pentru care a fost încătușat și dus la Secția 3, unde a primit o amendă de 1.000 de lei pentru refuzul de a se legitima și proferarea de injurii și expresii jignitoare sau vulgare, sancțiuni prevăzute de Legea nr. 61/1991 privind faptele de încălcare a unor norme de convieţuire socială.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS