Familia Poenaru descinde din neamul vechilor boieri Brădești, după cum se precizează în Fondul familial Constantin C. Poenaru aflat la Arhivele Naționale – Serviciul Județean Dolj. Familia deținea întinse moșii la Căpinteni (Florești), Poiana de Sus, Slamoșa, Leu, Broscari, Dobra (Mehedinți). În urma căsătoriei magistratului Constantin Poenaru cu fiica lui Nicolae Câncea, Aurora, domeniile primului s-au extins, adăugându-se și cele de la Malu Mare, Cetate, Coșoveni, Calafat, dar și imobile din Craiova.
Timpul a trecut şi au rămas în urmă vechile conace, precum cel din Malu Mare. Strălucirea de altădată s-a pierdut undeva în timp. Astăzi, doar câteva detalii arhitectonice mai amintesc de ceea ce a fost cândva impunătorul conac. Prin geamurile sparte, ținute încă de rame șubrede, păsările văzduhului intră nestingherite. Este adăpostul lor domnesc.
Scările de la intrarea în conac sunt îmbrăcate în mușchi. Au fost comandate, ca și cele de marmură din interior, „la atelierul lui Aug. Schmiedigen, de pe Calea Griviței în Bucuresci“, după cum aflăm din corespondența boierului Nicolae Câncea. „Îi trimit domnului Nicolae Câncea schița pentru scara necesară Palatului dumneavoastră de la Moșia Malu Mare… În ceea ce privește scara interioară de marmură, vă asigur că prin o mică modificare o voi face spre mulțumirea dumneavoastră. Se compune din 25 de trepte… Trimit meșterul pre a începe așezătul“, îi scria Aug. Schmiedigen lui Nicolae Câncea.
Reconstituirea unui tablou
Având în față câteva scrisori îngălbenite de vreme, documente de familie, dar și imaginea de azi a imobilului din Malu Mare, încercăm să reconstituim vremurile de altădată. Dintr-o scrisoare trimisă boierului Nicolae Câncea de administratorul moșiei din comuna doljeană, în ziua de 21 februarie 1901, aflăm că „vitele dau puțin lapte“, tot astfel cum dintr-o epistolă datată 8 martie 1901 „sluga Domnului Nicolai“ scria „iată 2 unturi și 38 de ou. Astădi dații o funie de usturoi și un gem de ață supțire de care legăm unturile și de cusut saci. Noi aicea nu avem nici un sac de pus. Ceva am dar toți sunt rupți, că ce sac au fost mai buni i-am trimis la Craiova cu orz, cu porumb“, semnează „sluga Grigorie Popescu“.
Se pare că boierul primea frecvent la locuința sa din Craiova tot felul de produse de pe moșia de la Malu Mare. Dovadă în acest sens stau și alte epistole. Prima dintre ele este datată „1904 septembrie 28“. „Sărut mâna! Domnule Nicolae, trimet pe Nicolae cu un borcan de fer smălțuit cu alb, cu unt topit; două unturi proaspete, un coș cu două-zeci struguri, cinci-zeci castane“, dar și „două sticle cu must“, semn că via dăduse roade bune. Despre recolta adunată de pe moșie aflăm dintr-o altă epistolă datată „1904, 5 noiembrie“ că „Porumb este. Pătulu despre Jii e jumătate, cred ca să fie 75 kile. Recolta anului 1904 este grâu din pogoane 295 kile… Trimit astăzi pe David cu sania, cu doi saci cu porumb, un sac cu mălai pentru mămăliguță, nouă lubenițe, două gâște, două rațe, șease sticle cu lapte de bivoliță. Tărîțe nu am“.
Nicolae Câncea avea trei copii, două fete și un băiat. Una dintre fiice, Aurora, care se logodise, conform invitației pe care o găsim în Fondul familial Constantin C. Poenaru aflat la Arhivele Naționale – Serviciul Județean Dolj, cu Constantin C. Poenaru, în ianuarie 1889, este menționată și într-o scrisoare primită de Nicolae Câncea de la moșia de la Malu Mare în 13 noiembrie 1905. Episola îngălbenită de vreme începe precum toate celelalte: „Sărut Mâna nășicule!“ și continuă: „Domnule Nicolae astăzi trimet pe Nică cu caru cu doi saci cu boabe de porumb, un sac de grâu mai bun pentru cocoana Aurora, patru rațe dintre cari două mai tinere și două mai bătrâne, patru sticle cu lapte bătut și trei sticle cu lapte dulce și un unt proaspăt. Săptămâna trecută am făcut bordeiul bivolilor din cărămidă ce au mai rămas în marginea Jiului“, fiind semnată „al dumneavoastră supus, Lache Popovici“ . Sub semnătură este scrisă încă o precizare: „Aici este bine. Vitele sunt sănătoase“.
Lucrurile la moșia de la Malu Mare, la „palat“ cum este numit într-o scrisoare conacul, mergeau așa cum trebuie. Imobilul strălucea, pământurile dădeau roade bogate, tot astfel cum vitelor din grajdurile aflate în imediata apropiere, după cum reiese dintr-o fotografie veche, le mergea bine.
Moștenirea familiei
Boierul Nicolea Câncea s-a stins, iar averea a fost împărțită copiilor săi. Moșia de la Malu Mare îi revine fiicei Aurora, căsătorită cu Constantin Poenaru. Un act de evaluare datat 1912 creionează imaginea locului, din care a mai rămas până astăzi un conac, peste care meșterul neîndurător, timpul, a lăsat urme adânci, și casa pentru administrație. Păduri, eleșteu, alei cu perdele de salcâmi și stejari, livezi, „două pătule de lemn de stejar și zid, una magazie de zid, una casă de zid pentru administrație, un grajd de zid, bordei pentru servitori“, dar și mașini de treierat, batoze, „vânturătoare, sămănătoare, 3 pluguri“, cai, cârlani, boi, vaci, oi și alte orătănii se aflau pe moșia de la Malu Mare. „Valoarea totală a moșiei 988 448.50“, se notează în actul de evaluare din 1912. Aurora Câncea, devenită Poenaru, face o procură în septembrie 1914 și își lasă fiul să administreze moșia. „Subsemnata Aurora C. Poenaru cu autorizația soțului meu Constantin C. Poenaru, magistrat domiciliat în Craiova, institui pe fiul meu dl. Constantin C. Poenaru ca administrator general al averii mele“.
Povestea moșiei continuă să se scrie peste ani. Din păcate, timpurile noi cu ale lor legi au scris pagini mai puțin plăcute. Din moșia înfloritoare a boierilor Poenaru de la Malu Mare nu a mai rămas mare lucru, conacul fiind acum un șubred arc peste timp.
