Containerele prezentate în 2014 de firma Waste Technology vor ajunge piese de muzeu. CJ Dolj a anulat licitaţia de 10 milioane de euro. (Foto: Arhiva GdS)
Containerele prezentate în 2014 de firma Waste Technology vor ajunge piese de muzeu. CJ Dolj a anulat licitaţia de 10 milioane de euro. (Foto: Arhiva GdS)
Containerele prezentate în 2014 de firma Waste Technology vor ajunge piese de muzeu. CJ Dolj a anulat licitaţia de 10 milioane de euro. (Foto: Arhiva GdS)

Cele 10 milioane de euro din fonduri europene puse la bătaie de Consiliul Județean Dolj pentru containerele de deșeuri îngropate care trebuia montate în Craiova au rămas neatribuite. După doi ani și jumătate de scandaluri, cu răsturnări spectaculoase de situație, CJ a anulat licitația demarată în 2013 după ce Curtea de Apel Craiova a respins definitiv contestația singurei firme rămase în competiție. Ca să nu piardă banii, consiliul trebuie acum să reia licitația și să o și atribuie până la finalul anului, demers aproape imposibil. Asta dacă nu reușește să obțină o prelungire a termenului final după decembrie 2016.

Licitația de atribuire a contractului de zece milioane de euro fără TVA pentru furnizarea a 750 de containere îngropate și a utilajelor aferente a fost un maraton al nervilor încordați. Din momentul inițierii ei, în septembrie 2013, și până în prezent, cele două firme care au rămas în cursă, Grădinariu Import Export și Waste Technology s-au reclamat constant la instanțe, iar procedura a fost reluată de nu mai puțin de patru ori, un caz unic pentru Craiova și pentru județul Dolj. Contractul pentru containerele îngropate din Craiova este una dintre componentele Masterplanului General de Deșeuri din Dolj în valoare de peste 50 de milioane de euro.
Licitația a avut parte de toate ingredientele unui scenariu de film. Intrigă puternică, rivalitate între firme, tergiversări uluitoare, suspans dus până la extrem și, la final, surpriza care a reprezentat-o ruptura dintre CJ Dolj și firma pe care o declarase câștigătoare de două ori, Waste Technology. Aliați în instanță mult timp împotriva Grădinariu Import Export, CJ Dolj și Waste Technology au mers pe drumuri separate vara trecută. Până atunci, CJ Dolj descalificase de două ori oferta depusă de Grădinariu și tot de atâtea ori a declarat-o câștigătoare pe cea a Waste Tehnology. Consiliul a luat această decizie deoarece Grădinariu nu avea un utilaj pe care îl cerea caietul de sarcini și încerca să vină cu altul care nu corespundea criteriilor. Grădinariu a contestat tot de atâtea ori decizia CJ, iar procesele au ajuns până la Curtea de Apel Craiova. Instanța nu a dat niciodată un verdict clar, ci a cerut consiliului să reia procedura și să reanalizeze ofertele. De fiecare dată, Grădinariu a fost descalificată, iar Waste Tehnology declarată câștigătoare. A treia oară, consiliul județean a decis să schimbe macazul și a anulat cu totul licitația, dar decizia a fost întoarsă din drum de Curtea de Apel Craiova, care a decis reevaluarea singurei oferte rămase în cursă, cea a Waste Technology. CJ și-a menținut decizia de anulare, iar ping-pongul s-a terminat acum o săptămână, când Curtea de Apel a decis definitiv în favoarea consiliului. Pe 11 februarie, CJ Dolj a și comunicat anularea licitației în sistemul electronic de achiziții publice.

Istoria zbuciumată a licitației

Trei asocieri de firme au depus oferte după ce Consiliul Județean Dolj a publicat în 2013 anunțul de participare la licitația pentru atribuirea contractului de furnizare și montare a circa 750 de containere îngropate și a utilajelor aferente. Criteriul de departajare a fost „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic“, o combinație între preț și oferta tehnică. La licitație, prima asociere a fost cea formată din SC Grădinariu Import Export SRL din București – lider de asociere și SC Iridex Group Plastic SRL din Ilfov. Cele două firme asociate au venit cu un subcontractant, SC Iridex Group Construcții SRL din Ilfov, și un susținător, ESE Gmbh din Germania.
A doua asociere participantă la licitație a fost SC European Waste Technology SRL din Craiova și SC Nord Engineering SRL, iar cea de-a treia, SC Sanimobel SA și SC Manufacturas Metalicas Madrilenas SL, ambele din Spania. Conform caietului de sarcini, firma câștigătoare trebuia să furnizeze containere îngropate, cu o capacitate de cinci metri cubi, respectiv de trei metri cubi, plus utilajele aferente.
După deschiderea ofertelor, clasamentul în funcție de preț s-a prezentat în felul următor: pe primul loc, Asocierea Grădinariu – Iridex, cu un preț de 39,8 milioane de lei plus TVA, pe locul secund – asocierea din Spania, cu un preț ofertat de 40,4 milioane de lei plus TVA, și pe locul al treilea asocierea condusă de firma din Craiova, cu un preț de 45,6 milioane de lei plus TVA. Cum prețul era doar o componentă a clasamentului final, comisia de evaluare a CJ Dolj a trecut la evaluarea ofertelor tehnice. De aici au început problemele. În februarie 2014, comisia a trimis asocierii conduse de SC Grădinariu Import Export SRL o listă cu 14 clarificări legate de utilaje. Printre aspectele solicitate se regăseau neconcordanțe legate de capacitatea prea mare a containerelor, diferențe între fotografiile cu utilaje și cerințele din caietul de sarcini sau lipsa cataloagelor și a broșurilor din care să reiasă modul de funcționare și operare a utilajelor solicitate. După trei săptămâni, comisia a revenit cu o nouă solicitare pentru clarificarea a 11 probleme, iar pe 9 aprilie a dat verdictul final, declarând oferta Grădinariu – Iridex neconformă din mai multe motive: nu a dovedit că respectă anumite standarde conforme cu normele UE, nu a respectat dimensiunile și standardele referitoare la containere, produsele ofertate nu sunt conforme și nu respectă cerințele tehnice și multe altele înșiruite pe șapte pagini. Drept urmare, câștigătoare a fost desemnată asocierea condusă de firma din Craiova, SC European Waste Technology SRL. Grădinariu a contestat decizia, procesul a ajuns la Curtea de Apel Craiova, unde CJ Dolj și Waste Technology au făcut front comun, iar instanța a decis reluarea procedurii. Scenariul s-a repetat de două ori, până în 2015, când Grădinariu a fost complet eliminată din cursă de instanță, iar Waste Technology a fost obligată să aducă documente suplimentare care să dovedească faptul că are experiență similară, deși fusese declarată câștigătoare de două ori de către CJ Dolj. La vremea respectivă, oficialii CJ precizau că nu au făcut altceva decât să respecte decizia Curții de Apel Craiova. Din parteneri în instanță, CJ și Waste au devenit adversari.

Minutul de zece milioane de euro, anulat de instanță

Rămasă singură în licitație, firma urma să depună încă o dată documentele pe baza cărora fusese declarată câștigătoare de două ori, iar CJ Dolj trebuia să le studieze din nou. Pe 24 iulie 2015, consiliul a anunțat, însă, firma că a anulat licitația din două motive: întârzierea cu un minut a înregistrării documentelor solicitate până la termenul-limită, ora 14.00, așa cum ceruse instanța, și neclaritățile legate de dezasamblarea sau nu a containerelor și a celorlalte utilaje, adică firma trebuia să spună dacă respectivele bunuri vin pe bucăți sau întregi. În replică, firma a susținut că reprezentantul ei a venit mai devreme de ora 14.00 la Registratură, dar documentele au fost înregistrate mai târziu de funcționara de la ghișeu. Nemulțumită de anularea licitației, Waste a contestat decizia CJ la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), unde a pierdut, dar a avut câștig de cauză la Curtea de Apel Craiova, care a obligat CJ Dolj să reevalueze oferta depusă. Practic, instanța anula motivul cu întârzierea de un minut. CJ și-a însușit aprecierea instanței, a reevaluat oferta, dar a ajuns la aceeași concluzie: este neconformă. Motivul invocat i-a scos din minți pe cei de la Waste Technology: firma nu dovedise că are experiență similară, o cerință din caietul de sarcini referitoare la furnizarea de produse asamblate. CJ reproșa firmei că din documentele depuse reieșea că aceasta a furnizat produse similare, dar pe bucăți, nu ca produs finit, deși pe baza acelorași documente o declarase pe Waste Technology câștigătoare de două ori. Totodată, consiliul a motivat că Waste nu a putut aduce dovezi concrete că bunurile furnizate firmelor cu care colaborase anterior au și fost recepționate și că ele au reprezentat un produs întreg, nu componente ale unui produs. De asemenea, CJ a considerat că declarația pe proprie răspundere a unuia dintre asociați reprezintă o modificare a ofertei inițiale, deci o încălcare a legii. Firma a atacat decizia CJ la CNSC și a acuzat anumite nelegalități comise de membrii comisiei de evaluare. De exemplu, Waste a susținut că au existat două procese-verbale de evaluare a ofertei, că în prima fusese declarat câștigător, dar apoi documentele care puteau proba acest lucru au fost distruse, iar comisia s-a întrunit într-o nouă ședință și a decis cu patru voturi contra trei că oferta sa este neconformă. Waste a precizat că în documentația de atribuire nu exista nici o solicitare care să vizeze modul de livrare a produselor – asamblate sau nu, că din fișa de date a achiziției montajul și instalarea echipamentelor furnizate sunt în sarcina sa, neputându-se fragmenta obiectul contractului. Firma a motivat că nu mai poate aduce alte documente doveditoare în afara celor deja depuse, deoarece a întrerupt colaborarea cu firmele cărora le-a furnizat produsele, iar acestea sunt acum concurenții ei. CNSC nu a fost de acord cu argumentele firmei și a dat dreptate CJ, iar Curtea de Apel a respins și ea recursul.
Într-o declarație acordată GdS, reprezentantul firmei, Marius Croitoru, a precizat că nu putea aduce produsele finisate integral deoarece acest lucru nu era posibil. „Știți de ce s-au legat cei de la consiliu? De faptul că acele containere nu aveau capacul montat! Nici nu aveau cum și vă dau un exemplu sugestiv. Atunci când comanzi un șifonier de la un producător de mobilă îți vine întreg sau pe bucăți și firma ți-l montează în casă? Dacă l-ar transporta întreg nu s-ar rupe până la destinație? Așa este și cu aceste containere. Noi am făcut și demonstrație cu ele la Craiova, au văzut cum arată, iar acum invocă faptul că le furnizăm pe bucăți. Altfel nu se poate. Este incredibil ce au decis judecătorii și cei din comisia de evaluare. Mi-e atât de scârbă încât nici nu cred că mai vin la o altă licitație“, a spus Croitoru.
CJ trebuie să organizeze în curând o altă licitație. Potrivit responsabililor în domeniu, instituția are la dispoziție doar acest an pentru a atribui contractul, printr-o prelungire obținută de la Ministerul Mediului. Banii ar urma să vină tot din fonduri europene.