5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCasa de Pensii Dolj plătește chirie 25.000 de lei pe lună

Casa de Pensii Dolj plătește chirie 25.000 de lei pe lună

Casa Județeană de Pensii Dolj este nevoită să plătească o chirie dublă față de anul trecut proprietarului de drept, care a câștigat în instanță clădirea de pe strada Mihail Kogălniceanu, în care activează instituția. De fapt, chiria Casei de Pensii este plătită direct de Primăria Craiova, prin intermediul Spitalului „Filantropia“, din cauză că acesta nu s-a mutat încă dintr-o clădire care a fost câștigată în instanță, de mulți ani, de Casa Județeană de Pensii, și aparține de drept acestei ultime instituții.

Proprietarul de drept care a câștigat în instanță, pe Legea nr. 10/2001, încă din 2012, actualul sediu al Casei Județene de Pensii (CJP) Dolj, a cerut dublarea chiriei pe care instituția i-o plătea lunar și a acceptat prelungirea cu încă un an a contractului de închiriere pe care îl avea cu CJP Dolj și care expirase în noiembrie 2015. Practic, în prezent, Casa de Pensii plătește o chirie de 25.000 de lei pe lună, în condițiile în care instituția are alt imobil în proprietate în care și-ar putea muta sediul. Această clădire proprietate a CJP Dolj este situată pe strada Nicolae Titulescu, lângă fosta Curte de Apel Craiova, clădire în care activează o secție a Spitalului „Filantropia“, deși acel imobil a fost câștigat în instanță de ani buni de către Casa Județeană de Pensii Dolj. Cu alte cuvinte, CJP Dolj plătește chirie proprietarului clădirii în care activează, dar ia banii de chirie de la Spitalul „Filantropia“ (prin intermediul Primăriei Craiova), care ocupă actualmente clădirea care aparține de fapt și de drept Casei Județene de Pensii Dolj. „Casa Județeană de Pensii are propriul sediu, unde funcționează acum Policlinica Spitalului „Filantropia“ și, din câte știu, Primăria Craiova a demarat deja lucrările pentru a construi alt sediu pentru Spitalul «Filantropia» și probabil că vor reuși să se mute până în 2017. Noi vom demara lucrările de renovare din acest an la sediul nostru (cel de pe Nicolae Titulescu – n.r.), mai ales că avem acceptul Consiliului Local și al conducerii primăriei ca să demarăm procedurile începerii renovării“, a precizat directorul executiv al Casei Județene de Pensii Dolj, Daniela Licu, în cadrul emisiunii „Economia Sudului“, de la Alege TV. La ora actuală, în clădirea al cărei proprietar este CJP Dolj funcționează Clinica de oncologie și Clinica medicală III a Spitalului „Filatropia“.

Cum s-a ajuns la chiria respectivă

Din acest an, chiria pe care trebuie să o achite CJP Dolj proprietarilor de drept ai imobilului de pe strada Mihail Kogălniceanu, în care își desfășoară activitatea instituția, a crescut la 25.000 de lei pe lună, dublu față de suma pe care instituția o plătea proprietarilor clădirii. „Anii anteriori, chiria fusese stabilită conform Legii 10, în sensul că la toate aceste clădiri retrocedate a existat un plafon maxim al chiriei. Dar a trecut acea perioadă de trei ani, iar acum am fost obligați, oarecum, să ținem cont de prețul pieței și pe baza mai multor evaluări efectuate de evaluatori autorizați ai primăriei acesta a fost prețul acceptat al chiriei. Proprietarul ceruse mai mult pentru clădirea de pe Kogălniceanu, dar am luat mai multe oferte și, în cele din urmă, acesta a fost prețul acceptat al chiriei“, a declarat directoarea CJP Dolj. Daniela Licu a precizat că nu poate spune cu certitudine data la care instituția se va muta în sediul mult mai mare de pe strada Nicolae Titulescu, pentru că acest lucru nu depinde de Casa de Pensii, ci de municipalitate și de timpul în care aceasta va termina lucrările de amenajare a noului corp al Spitalului „Filantropia“, care se va face pe scheletul de beton de lângă Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș“.
Emisiunea Economia Sudului poate fi urmărită pe internet, fie pe site-ul Gazetei de sud, www.gds.ro, fie pe cel al televiziunii, www.alege.tv.

În noul sediu al CJP, pensionarii ar avea condiții optime

Daniela Licu a mai precizat că anul acesta Casa de Pensii intenționează să facă studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru amenajarea noului sediu în care ar urma să se mute anii următori. În acel spațiu ar putea să se organizeze mai multe ghișee, la care să se primească documentele pensionarilor și ale viitorilor pensionari, pentru a se evita cozile interminabile care se formează de ani buni la sediul actual de pe Mihail Kogălniceanu. Dar, în prezent, în imobil sunt pacienți, cărora primăria trebuie să le ofere alt spațiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS