Acasă Local Gorj Reţinut la doi ani de la producerea unui accident rutier mortal

Reţinut la doi ani de la producerea unui accident rutier mortal

Un tânăr de 29 de ani, din Tismana, Gorj, a fost reținut la peste doi ani de la producerea unui accident rutier, în urma căruia o fată de 20 de ani și-a pierdut viața. Alina Firiza era elevă a Școlii Populare de Artă Târgu Jiu și trăia de ceva timp o frumoasă poveste de dragoste cu tânărul care i-ar fi provocat moartea. Sergiu Adrian Geagu are 29 de ani, iar pe 6 aprilie 2013 a fost sunat de prietena sa, care i-a spus că pierduse autobuzul din Târgu Jiu spre Baia de Aramă, acolo unde fata era așteptată de mama sa. Potrivit anchetatorilor, Ser­giu Adrian Geagu se afla în realitate la volanul mașinii, dar, după accident, a mutat-o pe fata accidentată la volan. Dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, iar anchetatorii au dispus efectuarea unor expertize în urma cărora s-a constatat că tânărul se afla, de fapt, la volan. Bărbatul a fost supus și testului poligraf pe care nu l-a trecut. În urma concluziilor noi trase de oamenii legii s-a stabilit că se impune măsura arestării preventive a tânărului care timp de mai bine de doi ani s-a aflat în libertate, iar acum va răspunde pentru faptele sale.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version